Cea de-a treia ediţie a cursului de ecografie în reumatologie ‘Rheumaultrasound. Hands-on Sonography Course – Deep US Anatomy learning’, cel mai important eveniment didactic de acest fel din România, va avea loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, în perioada 2 – 4 noiembrie 2023.
Potrivit UMF Craiova, la eveniment vor participa reputaţi specialişti din Italia, Spania, Croaţia, Serbia, Bulgaria, precum şi din cele mai mari centre universitare medicale din România.
‘Cursul de Ecografie musculoscheletală, focusat pe înţelegerea anatomiei structurilor aparatului locomotor (articulaţii, tendoane, enteze etc.) şi a nervilor periferici principali, va permite identificarea aspectului normal şi a patologiei membrelor superioare şi inferioare (vor fi evaluate regiunile importante, ca de exemplu umăr, cot, mână, şold, genunchi, gleznă şi picior). În ultimii ani, ecografia a apărut ca o componentă esenţială în practica de clinică reumatologică, ceea ce a condus la o cerere tot mai mare de educaţie şi formare în domeniu, la toate nivelurile de expertiză’, au transmis reprezentanţii UMF Craiova într-un comunicat de presă.
Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova în parteneriat cu Internaţional Society for Ultrasound în Rheumatology, Societatea Română de Reumatologie şi Centrul de Artrită Precoce Craiova. Deschiderea oficială va avea loc pe 2 noiembrie, de la ora 14,15, în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.