Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT), dr. Horaţiu Suciu, a anunţat, miercuri seara, că noul Institut al Inimii aduce la Târgu Mureş aproape 105 milioane de euro, acesta fiind obiectivul situat pe primul loc din România în strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
‘Se realizează un proiect de generaţie: noul Institut al Inimii aduce la Târgu Mureş aproape 105 milioane de euro (…) Prin construcţia şi dotările pe care le presupune şi continuator al excelenţei medicale, dovedită în atât de multe situaţii limită de echipa IUBCvT. Astăzi, visul mai multor generaţii de specialişti cardiovasculari a primit girul Guvernului României şi al Ministerului Sănătăţii. Şi nu oricum, ci de pe locul 1, cu cel mai mare punctaj din ţară dintre obiectivele din sănătate finanţate prin PNRR. Aş vrea să traduc, realist, sentimentele care definesc starea mea din momentul aflării acestei veşti istorice. În primul rând, avem încă o confirmare a celor 50 de ani de excelenţă la Târgu Mureş în domeniul tratării bolilor cardiovasculare’, a scris dr. Horaţiu Suciu într-o postare pe Facebook.
Potrivit doctorului Suciu, această finanţare reprezintă şi recunoaşterea muncii colectivului de profesionişti ale căror rezultate certifică folosirea cu folos a acestei sume impresionante care va fi investită în sănătatea oamenilor.
‘Mă bucur, aşadar, că România intră pe drumul firesc al preţuirii performanţei şi al promovării meritocraţiei. Este însă o reuşită a întregii comunităţi mureşene şi de aceea îndrăznesc să-l numesc un proiect de generaţie. Entuziasmul de la începutul anului 2022 a devenit o stare de spirit, aproape imposibil de anticipat acum un an. În spatele acestui succes a fost muncă şi au fost oameni. De aceea, este timpul firesc al mulţumirilor. Mă bucur că am ocazia să menţionez, cu recunoştinţă, implicarea doamnei manager al IUBCvT, dr. Mariana Ciorba. Suntem recunoscători întregii echipe de management al proiectului, care a făcut un efort enorm pentru a compensa decalajele faţă de celelalte proiecte aflate în cursă. Datorită lor am urcat de pe locul 39 în evaluarea iniţială pe locul 1’, a arătat dr. Suciu.
El consideră că IUBCvT Târgu Mureş este la începutul unui drum greu, care se va finaliza în 2026 şi a ţinut să menţioneze persoanele şi instituţiile implicate în susţinerea acestui demers.
‘Suntem la începutul unui drum greu, care se va finaliza în 2026, cu un nou Institut al Inimii la Târgu Mureş. Va urma creşterea performanţei actului medical în domeniul bolilor cardiovasculare. Vor fi mai multe inimi îngrijite şi mai multe vieţi salvate. Va fi o contribuţie majoră în creşterea prestigiului centrului medical şi universitar târgumureşean, spre bucuria noastră, a tuturor’, a precizat dr. Horaţiu Suciu. AGERPRES /(AS – autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă)