Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azmafirei, a arătat că, deşi anul 2021 a fost marcat de pandemia COVID-19, universitatea a avut numeroase realizări, între care deschiderea laboratorului de inginerie medicală, intrarea pe piaţa serviciilor medicale prin asigurarea de servicii de medicină dentară şi a devenit Centru de referinţă Microsoft pentru e-learning.
‘În acest an 2021 am încercat, de fapt, să supravieţuim instituţional pandemiei COVID-19. Am făcut-o, dar costul educaţional este foarte mare. Învăţământul, nu doar la noi, ci peste tot, a scăzut în calitate, în ciuda eforturilor mari făcute. Din acest motiv am insistat să păstrăm cât mai mult din activităţi, on site, am susţinut vaccinarea în universitate şi în afara acesteia, am luat unele măsuri poate nu acceptate de toţi, criticate de unii, mereu aceiaşi, dar bazându-ne în deciziile luate pe ceea ce ne spune medicina astăzi şi pe modelele de bună practică existente la nivel internaţional. (…) Am inaugurat, în 2021, Laboratorul Industry 4.0, Laboratorul de Inginerie medicală, laboratoare de specialitate în colaborare cu companii mari: Hirschman la Inginerie, Dentestet la Medicină dentară. Am intrat pe piaţa serviciilor medicale asigurând servicii de medicină dentară prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Aş mai remarca faptul că am devenit Centru de referinţă Microsoft pentru e-learning, am făcut saltul dificil, dar încununat de succes la învăţământul clinic, în spitale, în Hamburg, unde suntem respectaţi ca români’, a arătat rectorul UMFST într-un raport dat publicităţii vineri.
Pe lângă aceste investiţii, Leonard Azamfirei a arătat că universitatea a făcut achiziţii imobiliare importante cu scopul de a-şi îmbogăţi patrimoniul şi a folosit toate oportunităţile existente şi că în campus au fost deschise mai multe şantiere mari, care vor face din UMFST o instituţie smart.
‘Vom finaliza anul viitor reabilitarea clădirii centrale care va deveni o clădire modernă, de tip smart, adaptată nevoilor educaţionale actuale. Efortul făcut, mai ales de cei din învăţământul preclinic, pentru a crea front de lucru, a fost remarcabil şi sper să revină cu toţii în condiţii superioare, curând, la activitatea normală. Vom finaliza anul viitor şi Centrul high tech de predare şi evaluare a studenţilor – UniX, Centrul de Realitate virtuală, extinderea spaţiilor administrative, a celor de cazare şi de servire a mesei, Biobaza, Centrul de medicină experimentală şi Centrul de Botanică. Ani de zile ne-am concentrat pe investiţii. Da, a fost bine şi o vom face mai departe. Ne-am concentrat însă, în ultimii ani, în paralel, şi pe stimularea cercetării. Am crescut semnificativ, nu doar cantitativ, dar şi calitativ. În universitate se fac lucrări de referinţă. În universitate se promovează pe dosare ştiinţifice meritorii. Am intrat şi am rămas în ranking-uri internaţionale importante, dovada că măsurile luate au adus rezultate pozitive în timp’, a subliniat Leonard Azamfirei.
Rectorul a precizat că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), domeniul educaţiei va primi 3,6 miliarde de euro şi că din acest fond este de datoria UMFST Târgu Mureş să încerce să atragă o sumă cât mai mare pentru investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii.
Totodată, el a susţinut că Universitatea îşi va continua dezvoltarea în ritmul deja cunoscut, fiind instituţia cea mai reprezentativă şi respectată din judeţul Mureş şi că ‘dacă se va întâmpla ceva bun, ceva nou în Târgu Mureş, se va petrece prin sau alături de universitate’.
‘Dacă vor veni investitori în zonă, vor veni pentru că există aici un furnizor de resursă umană calificată, nu pentru că avem Grădină zoologică sau Weekend (Complexul de Agrement şi Sport Mureşul – n.r.), altfel obiective frumoase şi necesare. Dacă vor apărea instituţii medicale noi, moderne, este pentru că vor avea de unde să provină cei care vor lucra în ele, adică de la universitate. Cât timp însă nu vom avea capacitatea să privim creativ în viitor şi să îl construim noi, nu alţii, prezentul ne va întrista în fiecare zi’, a mai spus rectorul UMFST Târgu Mureş.
Leonard Azamfirei a ţinut să le mulţumească acelor cadre didactice şi studenţilor care au făcut ca UMFST Târgu Mureş să aibă una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din ţară, la nivel de universităţi, fapt ce a fost în măsură să dea mai mult curaj şi siguranţă în luarea unor decizii îndrăzneţe.