Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat vineri că se aşteaptă la un ‘sezon greu’ de gripă, virusul gripal urmând a circula mai repede şi afectând mult copiii.
‘Ne aşteptăm la un sezon greu de gripă. Urmărind datele raportate cu privire la cazurile de gripă din emisfera sudică, pe perioada lor de iarnă se poate spune că sunt multe cazuri mai ales la copii care au fost mai grave decât de obicei, mai numeroase şi care au apărut mult mai repede decât se aşteptau. Aşa încât ne aşteptăm şi noi ca virusul gripal să circule mai repede şi să afecteze mult copiii. De asta este bine să fim pregătiţi’, a declarat medicul, pentru AGERPRES.
Ea a spus că este primul an în care se primeşte vaccinul antigripal la timp.
‘Am primit în cursul zilei de astăzi 200 de doze de vaccin gripal de la Direcţia sanitară, concordant cu numărul de doze pe care le-am solicitat. Sigur că nu sunt toate, dar înţeleg că vom mai avea încă cel puţin o tranşă pe măsură ce vaccinul va intra în ţară. (…) Din fericire, în acest an am fost favorizaţi în sfârşit după mai bine de zece ani de când solicităm să ni se dea vaccinul cu prioritate, pentru că pacienţii solicită încă din septembrie. Este primul an în care primim acest vaccin la timp, ba chiar înainte de raportarea primelor cazuri de gripă sau de circulaţie a virusului gripal, aşa încât suntem pregătiţi să facem vaccinarea la timp şi să prevenim gripa. (…) Faptul că am primit la timp este un mare plus pentru noi’, a susţinut Alexiu.
Sandra Alexiu a afirmat că pacienţii au început să fie deja programaţi, având în vedere că vaccinul a ajuns mai repede la medicii de familie.
‘Am început să programăm pacienţii, ştiind că vaccinul gripal a venit mai devreme. Practic, de luni personal voi începe vaccinarea pacienţilor aflaţi la risc. Vaccinul gripal se recomandă la mai multe grupe de risc pentru care statul asigură aceste doze gratuite. Pacienţii care nu sunt în grupa de risc vor procura aceste vaccin din farmacii, cumpărând fie vaccinul care se administrează intramuscular pentru copii începând cu vârsta de şase luni şi până la bătrâneţe, fie vaccinul care se administrează intranazal care este disponibil doar pentru copii – până la 18 ani. (…) Pentru persoanele aflate în grupa de risc sunt asigurate dozele de la Ministerul Sănătăţii primite prin DSP’, a arătat medicul.
Sandra Alexiu a spus că din grupele de risc fac parte toţi copiii între şase luni şi cinci ani, copiii peste vârsta de şase luni şi adulţii şi vârstnicii care au patologii cronice şi care sunt predispuşi la a face forme grave de gripă şi aici este vorba de boli respiratorii, boli de inimă, pacienţii care au diverse simptome de imunodeficienţe, pacienţii cu forme de cancer sau leucemii, diabet zaharat, obezitate.
Potrivit medicului, o altă grupă de risc o reprezintă toţi pacienţii în vârstă de peste 65 de ani, personalul medico-sanitar medici şi asistenţi, infirmieri care lucrează în unităţi sanitare, fie în spitale, fie în ambulatorii sau cabinete de medici de familie, cămine de persoane instituţionalizate.
‘Poate cea mai importantă grupă de risc pentru care avertizăm în fiecare an şi care este predispusă la formele cele mai grave de gripă sunt gravidele’, a susţinut Sandra Alexiu.
MS a achiziţionat în acest an 1,5 milioane de vaccin antigripal pentru imunizarea persoanelor la risc în cadrul campaniei gratuite. Un milion de doze au ajuns în ţară la Direcţiile de sănătate publică.