AcasăPoliticaDrulă (USR): Bode, cu plagiat, cu licitaţii aranjate la MAI, cu eşecul...

Drulă (USR): Bode, cu plagiat, cu licitaţii aranjate la MAI, cu eşecul teribil de acum, trebuie să plece dacă se doreşte ca România să mai aibă vreo şansă la Schengen, este un ministru de „mâna a treia”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă a declarat vineri, la Oradea, că moţiunea simplă pe care parlamentarii formaţiunii sale şi cei ai Forţei Dreptei o vor depune luni împotriva ministrului Lucian Bode vine în urma eşecului în dosarul aderării la spaţiul Schengen, el adăugând că „nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa”, scrie Agerpres.

„Are nenumărate motive pentru a pleca din funcţie, de la plagiat, la licitaţii aranjate, dar cel mai grav este dosarul Schengen, cu afectare incalculabilă a viitorului economic al României. Nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa, de aceea vom depune această moţiune simplă şi ne aşteptăm ca orice parlamentar român responsabil să o voteze. Refuzul aderării României la Schengen, cred că poate nicăieri în România nu se simte mai dureros decât în Bihor”, a declarat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă.

Potrivit liderului USR, responsabilitatea pentru acest eşec revine PNL şi ministrului Lucian Bode.

„Omul asociat cu acest eşec şi fără credibilitate trebuie să plece din funcţie. Ne trebuie un ministru de Interne credibil. O persoană integră, un om dintr-o bucată. România are resurse de oameni care să fie respectaţi”, a subliniat Drulă.

Liderul USR a menţionat că a fost dezamăgit de refuzul Austriei la acest vot, dar dincolo de acesta a putut constata şi „o diplomaţie neîndemânatică şi o reprezentare externă făcută de amatori pentru România”, după ce luni de zile au asigurat că este rezolvată problema aderării României la Schengen.

„În ultimul moment am văzut nişte pseudoeforturi care aproape au intrat în domeniul ridicolului. Cu oameni din PNL care se filmează cu telefonul la întâlniri diplomatice, cu o agitaţie mai mult pentru camere. Dacă România ar fi avut oameni de stat care să o reprezinte nu şi-ar fi permis niciodată Austria ceea ce a făcut ieri. I-am cerut ieri demisia lui Lucian Bode, este de mult timpul să plece, nu mă mai aştept la onoare, aşa că luni vă anunţ că vom depune moţiune împotriva lui Lucian Bode, alături de Forţa Dreptei”, a spus Cătălin Drulă, care a arătat şi că aceasta este a doua moţiune împotriva ministrului Afacerilor Interne.

Liderul USR a mai afirmat că schimbarea ministrului Bode ar fi un prim pas în continuarea demersurilor pentru aderarea la spaţiul Schengen, urmat de eforturi diplomatice intense în perioada în care Suedia va deţine preşedinţia Consiliului UE, pentru a pune acest punct pe ordinea de zi şi pentru a înlătura opoziţia Austriei.

Articolul Drulă (USR): Bode, cu plagiat, cu licitaţii aranjate la MAI, cu eşecul teribil de acum, trebuie să plece dacă se doreşte ca România să mai aibă vreo şansă la Schengen, este un ministru de „mâna a treia” apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks