Acasă652DSP Alba: O nouă amendă pentru firma care colectează deşeurile menajere în...

DSP Alba: O nouă amendă pentru firma care colectează deşeurile menajere în Alba Iulia

Firma care colectează deşeurile menajere în Alba Iulia, SC Polaris M Holding SRL, a fost amendată luni cu 25.000 de lei de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, în urma unui nou control igienico-sanitar.

”Ca urmare a numeroaselor sesizări adresate instituţiei noastre cu privire la evacuarea necorespunzătoare a deşeurilor menajere şi reziduale de la locurile de producere şi colectare de către operatorul SC Polaris M Holding SRL, cât şi nerespectării ritmicităţii de evacuare a deşeurilor menajere de pe raza municipiului Alba Iulia, DSP Alba, prin Serviciul Control în Sănătate Publică (SCSP), a efectuat luni un nou control igienico-sanitar pentru verificarea şi respectarea prevederilor Ordinului MS nr. 119/2014 cu modificările şi completările ulterioare, pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei”, se arată într-un comunicat al DSP Alba transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, pentru neîndeplinirea recomandărilor impuse de către inspectorii DSP Alba, se sancţionează persoana juridică SC Polaris M Holding SRL, conform HG 857/2011 art. 4 lit. b): ‘neîndeplinirea măsurilor, a recomandărilor şi a termenelor stabilite de către persoanele împuternicite din cadrul autorităţii de sănătate publică cu amendă contravenţională în valoare de 25.000 lei.

”În cazul în care aceste aspecte vor persista şi vor exista noi sesizări din partea populaţiei, operatorul riscă să fie sancţionat contravenţional cu o nouă amendă al cărei cuantum este cuprins între 20.000 – 40.000 de lei”, precizează DSP.

În urma controlului s-a stabilit: ‘Neîndeplinirea recomandărilor din Procesul verbal nr. 759/02.06.2021 privind ridicarea în regim de urgenţă cu termen imediat şi permanent a deşeurilor menajere de pe raza municipiului Alba Iulia şi nerespectarea Ordinului MS 119/2014 cu modificările şi completările ulterioare, confirmate prin mai multe sesizări prin care cetăţenii municipiului Alba Iulia reclamă neridicarea deşeurilor menajere, constituind un factor de risc pentru sănătatea publică’.

În data de 2 iunie, DSP Alba s-a autosesizat şi a întreprins un control la SC Polaris M Holding SRL care la acea dată a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru neridicarea deşeurilor menajere de pe raza municipiului Alba Iulia, în termenii legii.

În baza procesului verbal de constatare nr. 759/02.06.2021, s-a impus în regim de urgenţă ridicarea deşeurilor menajere de pe raza municipiului Alba Iulia şi respectarea ritmicităţii de ridicare a deşeurilor menajere conform prevederilor legale în vigoare, aspecte care nu au fost respectat de către operatorul de salubritate, mai informează DSP.

‘Am constatat cu regret faptul că, deşi a trecut o lună şi jumătate de la primul control pe care l-am întreprins la operatorul de salubritate, disconfortul provocat de neridicarea deşeurilor menajere s-a transformat într-o problemă de sănătate publică. Aşa cum am mai spus, nu putem tolera o astfel de situaţie şi intervenim de câte ori este necesar, evident doar în baza legii’, a declarat Alexandru Sinea, director executiv DSP Alba.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks