Unităţile Mobile de Screening ale Institutului Regional de Oncologie din Iaşi se află la Bacău pentru a efectua teste de depistare a cancerului de col uterin în rândul femeilor din această zonă.
Managerul IRO Iaşi, Mirela Grosu, a declarat că această caravană este organizată în cadrul proiectului ONCOPREV, ‘Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenţie, depistare, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin’ – derulat de Institutul Regional de Oncologie Iaşi, împreună cu Fundaţia Enable.
Proiectul este derulat cu fonduri europene, în valoare de 12 milioane de euro. Grupul ţintă este format din 170.000 de femei, din care 140.000 pentru testarea HPV şi 30.000 pentru testarea Babeş Papanicolau. Proiectul se adresează femeilor care provin din zone defavorizate şi categoriilor sociale defavorizate, cât şi persoanelor care nu au medic de familie sau nu pot ajunge la un spital.
‘Cred că toţi am avut în familie o rudă, un prieten sau un vecin care nu s-a dus la medic la timp din diverse motive, iar atunci când a ajuns a fost prea târziu. Cancerul trebuie depistat la timp. Avem o echipă medicală cu care ne deplasăm în şase judeţe din Moldova. Anual, la IRO sunt înregistrate aproximativ 4.000 – 5.000 de noi cazuri de cancer. Ne dorim ca toate cazurile să fie în stare incipientă, în aşa fel încât să le putem trata şi să creştem calitatea vieţii pacienţilor. Ne bucurăm că am primit la Bacău sprijinul autorităţilor locale. Nu contează culoarea politică, nu contează cine ne sprijină, important este însă să avem sprijinul autorităţilor locale pentru că fără ele nu putem face nimic pentru ca vizibilitatea proiectului să fie cât mai mare. Ne dorim să ajungem şi în mediul rural pentru câteva zile. Astfel vom merge noi în întâmpinarea persoanelor, nu vor mai veni ele în mijlocul Bacăului’, a declarat, într-o conferinţă de presă, Mirela Grosu.
Conform proiectului, serviciul de screening pentru prevenirea cancerului de col uterin se adresează tuturor femeilor din şase judeţe ale Moldovei, care au vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani, pentru testarea Babeş Papanicolau, şi 30-64 de ani, pentru testarea HPV.
‘La momentul de faţă, în România avem aproximativ 3.800 de paciente care sunt diagnosticate în fiecare an cu cancer de col uterin. Tot în fiecare an, 1.800 de femei mor din cauza acestei boli. Prevenţia este singurul lucru care ne ajută în mod evident în stoparea acestei boli. Spun asta deoarece, în momentul de faţă, cancerul de col uterin este una dintre leziunile neoplazice care are o şansă foarte mare de a fi redus ca incidenţă spre zero. Deci putem, într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, să eradicăm această boală. Prin acest proiect, noi, cei de la IRO Iaşi ne dorim ca acest număr format din patru cifre, 3.800 noi cazuri anual, să îl reducem la un număr cu trei sau chiar de două cifre în ceea ce priveşte incidenţa noilor cazuri de col uterin. Din februarie, avem 2.900 de cazuri testate. Din păcate, am descoperit două cazuri de cancer de col uterin, dar şi cazuri pozitive la HPV, care au risc înalt de a avea cancer, în proporţie de 6%. Asta înseamnă că 170 de persoane sunt pozitive la infecţia cu HPV şi au risc înalt pentru a avea cancer de risc uterin. Nu înseamnă că vor face toate cancer de col uterin. Aceste paciente vor fi tratate, vor fi incluse în programele de evaluare, şi ulterior pentru asigurarea tratamentului, indiferent că sunt asigurate sau neasigurate’, a declarat coordonatorul programului, dr. Laurenţiu Bontaş, medic primar de obstetrică ginecologie din cadrul IRO Iaşi.
Acesta a spus că Unităţile Mobile de Screening ale IRO se vor deplasa şi în mediul rural pentru a efectua astfel de teste pentru depistarea la timp a cancerului de col uterin.