Festivalul ‘Sibiul de Odinioară’ va aduce în perioada 1-4 septembrie, în Parcul Tineretului, trupele N&D, Body&Soul şi Sweet Kiss şi de DJ-ii Codi Reivs, Mirror DJs, Geo Da Silva şi Vali Bărbulescu, anunţă organizatorii printr-un comunicat de presă.
‘Sibiul de Odinioară te invită să călătoreşti în timp, să îţi aminteşti de anii 80-90 (…) Vă spunem doar atât: DJ Codi Reivs, Vali Bărbulescu şi Mirror DJs. Cu toţii au de grijă să ne simţim ca la o adevărată petrecere disco de odinioară. Luminile retro, lampioanele şi alte surprize se descoperă doar la faţa locului’, se arată în comunicat.
La acest festival se vor afla şi 15 rulote cu mâncare, iar copiii vor avea la dispoziţie ateliere proprii.