PSD cere explicații oficiale Ministerului Apărării după ce Radu Miruță s-a prezentat la audierea pentru funcția de ministru al Apărării însoțit de trei generali ai Armatei Române. Deputatul Mihai Fifor a transmis o interpelare în care solicită să afle cine a aprobat prezența militarilor, în ce calitate au participat și dacă au avut un ordin sau un mandat oficial, scrie realitatea.net.
Radu Miruță, care conduce interimar Ministerul Apărării și este propus să continue la conducerea instituției în Guvernul Siegfried Mureșan, s-a prezentat luni în fața comisiilor parlamentare însoțit de trei generali. La finalul audierii, acesta a primit aviz negativ, cu 17 voturi pentru și 21 împotrivă. Prezența militarilor a provocat reacții din partea PSD. Sorin Grindeanu l-a criticat deja pe Radu Miruță după apariția acestuia alături de cei trei generali la audieri, iar acum Mihai Fifor solicită explicații oficiale Ministerului Apărării.
„Cine a ordonat participarea a trei generali ai Armatei României la audierea cetăţeanului Radu Miruţă, candidat la funcţia de ministru al Apărării Naţionale? În baza cărui temei şi cu ce misiune? Aceasta este întrebarea centrală a interpelării pe care am formulat-o astăzi şi pe care am adresat-o actualului ministru al Apărării Naţionale, Radu Miruţă”, a transmis Mihai Fifor.
Deputatul PSD susține că trebuie făcută o distincție între exercitarea temporară a atribuțiilor ministeriale și audierea parlamentară pentru obținerea unui nou mandat politic.
„Pentru că există o distincţie esenţială: la momentul audierii din 28 septembrie, Radu Miruţă nu era ministrul Apărării Naţionale. Era cetăţeanul Radu Miruţă, nominalizat pentru ocuparea unei funcţii politice şi venit în faţa Comisiilor reunite pentru apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a solicita avizul parlamentar. Cu toate acestea, la audierea sa au fost prezenţi trei ofiţeri cu grad de general”, a afirmat Fifor.
Mihai Fifor solicită Ministerului Apărării să comunice identitatea celor trei generali, cine a ordonat sau aprobat prezența lor la Parlament, precum și misiunea pe care aceștia ar fi avut-o. Deputatul PSD vrea să afle și dacă participarea militarilor a fost cerută în mod oficial de comisiile parlamentare în fața cărora a fost audiat Radu Miruță.
„Am solicitat să mi se spună dacă prezenţa lor a fost cerută oficial de comisiile parlamentare. Dacă Parlamentul nu a formulat o asemenea solicitare, atunci Ministerul Apărării trebuie să spună limpede cine a dat ordinul ca trei generali ai Armatei României să participe la audierea unui candidat pentru o funcţie politică.”
Fifor cere inclusiv documentele care ar fi stat la baza participării generalilor, în măsura în care acestea nu sunt clasificate.
„Şi mai există o chestiune care nu poate fi trecută sub tăcere. Vorbim despre trei generali ai Armatei României. Ofiţeri de asemenea rang cunosc legea, cunosc Statutul cadrelor militare şi cunosc foarte bine obligaţiile şi limitele pe care le presupune statutul de militar. Prin urmare, explicaţiile sunt necesare de la toţi cei implicaţi: cine a dat ordinul, care a fost temeiul acestuia şi în ce condiţii a fost executat? Am cerut inclusiv transmiterea, în măsura în care documentele nu sunt clasificate, a ordinelor, dispoziţiilor sau mandatelor care au stat la baza prezenţei celor trei generali”, a declarat deputatul PSD.
Mihai Fifor afirmă că răspunsurile Ministerului Apărării trebuie să clarifice dacă resurse sau prerogative ale instituției au fost utilizate în legătură cu audierea unui candidat pentru o funcție politică.
„Exercitarea unei funcţii publice nu este discreţionară. Abuzul în exercitarea funcţiei înseamnă încălcarea legii. Iar dacă răspunsurile la această interpelare vor confirma că autoritatea funcţiei sau resursele Ministerului Apărării au fost folosite în afara cadrului legal în legătură cu audierea unui candidat pentru o funcţie politică, atunci avem o problemă care depăşeşte cu mult o simplă chestiune de protocol.”
Fifor a legat această situație și de avizul negativ primit de Miruță în comisiile reunite pentru apărare.
„Domnule Miruţă, şi pentru asemenea lucruri aţi primit aviz negativ din partea Comisiilor reunite pentru apărare. Pentru că, înainte de orice discurs despre conducerea Armatei României, există o regulă elementară: legea se respectă. De toată lumea. Chiar şi de USR-işti”, a încheiat Mihai Fifor.
Sursa: Ecopolitic.ro




