Acasă652Florentina Ioniţă Radu (Spitalul Militar): Antibioticele pot reprezenta un pericol

Florentina Ioniţă Radu (Spitalul Militar): Antibioticele pot reprezenta un pericol

Comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Carol Davila’, Florentina Ioniţă Radu, consideră că antibioticele pot reprezenta un pericol şi ‘pot deveni o armă’ în mâna unor persoane neavizate.

‘Este momentul în care să ne dăm seama că antibioticele pot reprezenta un pericol, că pot deveni o armă în mâna unor oameni neinstruiţi, unor soldaţi neinstruiţi. (…) Paleta de antibiotice care a fost administrată în această perioadă a determinat ca un număr foarte mare, impresionant, de pacienţi să se prezinte la spital cu infecţii cu Clostridium pe care le-am putut gestiona foarte greu. Antibioticul în mâna unor persoane neavizate sau unor medici care nu sunt instruiţi suficient cred că ar trebui să ne preocupe foarte tare’, a afirmat medicul militar, marţi, la conferinţa organizată de Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Prof. Dr. Matei Balş’, în colaborare cu Spitalul Universitar de Urgenţă ‘Elias’ şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’, în cadrul proiectului ‘Întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul infecţiilor spitaliceşti şi gestionarea consumului de antibiotice în România’.

Directorul medical al Institutului ‘Matei Balş’, Adrian Marinescu, a afirmat că mulţi medici prescriu antibiotice ‘fără să plece de la o relaţie de cauzalitate’.

‘Este evident că ceea ce se întâmplă în momentul de faţă cu antibioticele, s-a ajuns într-un punct în care şi medicul de familie şi orice medic prescrie antibiotic fără să plece de la o relaţie de cauzalitate. Practic, prescrie pe principiul – mai bine să fie în plus decât în minus ori se pare că avem şi reacţii adverse şi clar că duce la o creştere a rezistenţei’, a explicat medicul.

La rândul său, managerul Institutului ‘Matei Balş’, Cătălin Apostolescu, a spus că subraportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale reprezintă o problemă încă nerezolvată.

În opinia sa, este necesară o regândire a modului în care infecţiile nosocomiale sunt raportate.

‘Problema rezistenţei bacteriene este o problemă cu care ne confruntăm de ani de zile. (…) Trebuie să formăm şi trebuie să lucrăm zilnic la această bună practică în privinţa antibioticelor, în aşa fel încât să intre într-o rutină, să devină un automatism în modul în care prescriem în mod raţional un antibiotic. (…) Nimeni nu îşi doreşte să le ascundă (n.r.- infecţiile asociate asistenţei medicale), dar fenomenul acestei subraportări în România este o problemă veche şi încă nerezolvată. (…) Cred că trebuie să regândim modul în care aceste infecţii nosocomiale sunt raportate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks