AcasăPoliticaFlorin Călinescu: „Cineva a încercat să vadă dacă se poate da o...

Florin Călinescu: „Cineva a încercat să vadă dacă se poate da o lovitură de stat. S-a putut, de acum se poate ORICE”

În cadrul unei ediţii transmise live de Gândul a emisiunii Ai aflat! cu Ionuţ Cristache, actorul Florin Călinescu a lansat un val de ironii la adresa preşedintelui Nicuşor Dan şi a vorbit despre aşa-zisa lovitură de stat care a avut loc în timpul alegerilor prezidențiale.

Florin Călinescu a vorbit despre lovitura de stat din timpul alegerilor prezidențiale și a numit-o drept o încercare din partea sistemului de a obișnui populația cu un mod de lucru autoritar, fără drept la replică.

„Care ar fi povestea cu lovitura de stat? Cine a zis hai să încercăm și chestia asta și dacă ține, de aici înainte anulăm ce vrem noi, când vrem noi, de câte ori vrem,” a transmis Călinescu.

Actorul a continuat în acelaşi ton ironic și l-a adus în discuție și pe președintele Nicușor Dan, despre care a spus că a fost  învățat că poate să mintă, fără să se întâmple nimic.

„După ce domnul Nicușor Dan a mințit în clar și olograf, a văzut că nu se întâmplă nimic și de atunci a zis că nu mai e nicio problemă. Ca atare, cineva îl sună și îl întreabă >. Apoi îi spune cineva , asta-i problema. Nu știu la ce vă referiți, eu am fost doar în trecere pe aici>>,” a mai adăugat acesta.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks