Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a anunţat joi că finala Ligii Campionilor, ediţia 2020-2021, dintre echipele engleze Chelsea Londra şi Manchester City, programată pe 29 mai, se va disputa în Portugalia, la Porto, şi nu la Istanbul, aşa cum era programat iniţial, din cauza situaţiei sanitare din Turcia.
Într-un comunicat postat pe site-ul său oficial, UEFA precizează că 6.000 de bilete vor fi puse la dispoziţia fiecăruia dintre cele două cluburi, pentru a fi vândute suporterilor, urmând ca numărul total al spectatorilor care vor fi autorizaţi să asiste la finala de pe stadionul Dragao din Porto (50.000 de locuri) să fie anunţat ulterior.
În urma deciziei guvernului britanic de a plasa Turcia pe lista roşie a destinaţiilor de călătorie, din cauza Covid-19, organizarea finalei la Istanbul ar fi însemnat ca niciunul dintre suporterii celor două finaliste să nu poată asista la meci, explică forul european.
UEFA precizează totodată că a discutat posibilitatea mutării meciului în Anglia, dar în ciuda eforturilor exhaustive din partea federaţiei de fotbal şi a autorităţilor, nu a fost posibil să se obţină excepţiile necesare de la dispoziţiile privind carantina din Marea Britanie.
Autorităţile portugheze şi Federaţia portugheză de fotbal au intervenit şi au lucrat rapid şi într-o manieră transparentă împreună cu UEFA pentru a oferit un loc potrivit pentru finală şi, cum Portugalia este o destinaţie pe lista verde pentru Anglia, suporterii şi jucătorii care vor participa la finală nu vor fi nevoiţi să intre în carantină la întoarcerea acasă, se mai arată în comunicatul UEFA.
Turneul Final 8 al ediţiei precedente a Ligii Campionilor s-a desfăşurat vara trecută la Lisabona.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)