Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a achiziţionat trei noi echipamente medicale, în valoare de 2,1 milioane lei, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, a declarat, joi, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. Potrivit acestuia, este vorba despre trei dispozitive de ultimă generaţie pentru intervenţii chirurgicale laparoscopice, banii necesari achiziţionării acestora fiind din bugetul propriu al CJ Galaţi. ‘Sunt sisteme medicale de ultimă generaţie, cu ajutorul cărora se vor realiza intervenţii minim invazive. Adică, mai puţine complicaţii postoperatorii, recuperare mult mai rapidă şi mai puţină durere faţă de intervenţiile clasice. În plus, cu noile echipamente şi medicii pot realiza o gamă mult mai largă de intervenţii chirurgicale. Deja unul dintre dispozitive a fost adus în secţia de obstetrică-ginecologie, iar celelalte două vor ajunge în cel mai scurt timp în secţiile de chirurgie 2 şi 3. Echipamentele sunt dotate cu tot instrumentarul necesar pentru astfel de proceduri medicale. Anul acesta, investiţia în aparatură medicală performantă pentru Spitalul Judeţean este de aproape 11 milioane de euro’, a spus Costel Fotea. De asemenea, pe mai multe secţii medicale de la Spitalul Judeţean se montează un nou sistem de fluide medicale. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)