Acasă652Galaţi: Investiţie de peste 3,5 milioane lei pentru modernizarea Spitalul Orăşenesc Târgu...

Galaţi: Investiţie de peste 3,5 milioane lei pentru modernizarea Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a finalizat, luni, procedurile de achiziţie publică pentru proiectul de eficientizare energetică de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, în valoare de peste 3,5 milioane lei, fonduri europene, informează Biroul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, este vorba despre o amplă reabilitare şi modernizare a principalului corp de clădire de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, imobil în care se desfăşoară cea mai mare parte din activitatea medicală.

Acolo funcţionează secţia de obstetrică-ginecologie, secţia de neonatologie, secţia de chirurgie generală, blocul operator şi blocul de naşteri.

Interiorul clădirii va fi recompartimentat, se va înlocui tâmplăria, se va schimba acoperişul şi vor fi reabilitate instalaţiile electrice, termice şi de distribuţie a apei.

Spitalul va avea pentru prima oară panouri fotovoltaice, pompe de căldură şi sisteme inteligente de gestionare şi monitorizare a consumului de energie.

De serviciile medicale ale Spitalului din Târgu Bujor beneficiază aproximativ 60.000 de oameni din zona respectivă.

Această investiţie, în valoare de 3.518.699, este finanţată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks