Peste 2.750 de persoane din judeţul Galaţi au fost diagnosticate în ultima săptămână de raportare cu viroze respiratorii, pneumonii şi gripă, informează, joi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Potrivit sursei citate, un număr de 2.415 persoane au fost înregistrate cu viroze respiratorii, cele mai multe la categoria de vârstă 5-14 ani, unde s-au raportat 988 de cazuri. În 50 dintre cazuri a fost necesară internarea în spital.
În ceea ce priveşte pneumoniile, s-au înregistrat 229 de cazuri, dintre care 49 la grupa de vârstă peste 65 de ani. În 91 de cazuri a fost necesară internarea în spital.
Au fost înregistrate şi 111 cazuri de gripă, cele mai multe, 35, la categoria 5-14 ani. 30 de persoane au fost internate.
De asemenea, 25 de persoane au fost confirmate cu COVID-19.