AcasăStiri generaleGCS: 1.768 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2; teste efectuate în...

GCS: 1.768 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2; teste efectuate în ultimele 24 de ore – peste 11.900

Un număr de 1.768 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 11.900 de teste, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.031.072 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 944.774 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.130.619 de teste RT-PCR şi 783.924 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.484 de teste RT-PCR (4.277 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.207 la cerere) şi 5.431 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks