Grupul de Comunicare Strategică a informat, marţi, că în ultimele 24 de ore au fost raportate patru decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 (doi bărbaţi şi două femei).
Unul dintre decese este anterior intervalului şi a fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de sănătate publică din ţară, în urma verificărilor efectuate, şi s-a produs în luna noiembrie 2020 în judeţul Braşov.
Persoanele care au murit erau internate în spitalele din judeţele Braşov, Maramureş şi Prahova şi din Bucureşti.
Dintre cele patru decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, unul la categoria de vârstă 60-69 ani şi două la categoria de vârstă peste 80 ani, precizează GCS.
Trei dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.
De la începutul pandemiei, în total, 34.258 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.