Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat marţi că derularea licitaţiei de achiziţionare de opere aparţinând unor artişti contemporani, organizată de Muzeul Naţional de Artă Contemporană, reprezintă ‘un exemplu de bună practică şi de transparenţă’. ‘Eu zic că e un exemplu de bună practică şi de transparenţă, pentru că nu am venit numai să anunţăm că am alocat nişte bani, ci v-am invitat să vedem împreună rezultatul cheltuirii acestor bani, care, dacă sunt alocaţi an de an, nu sunt puţini pentru piaţa românească. Acum, sigur că poate părea o sumă extrem de mică după o pauză extrem de mare, peste 12 ani, dar, în momentul în care nu există o presiune acumulată în timp şi se derulează an de an această campanie, putem chiar vorbi de o splitare a acestei sume, o parte putând fi folosită pentru acordarea unor burse pentru tinerii artişti, în special pentru cei proaspăt absolvenţi de arte plastice, dar şi rezultatul acestor burse trebuie să fie tot lucrări, care să fie prezentate ulterior primirii acelor burse’, a spus Gheorghiu, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), după vizitarea expoziţiei ‘După doisprezece ani. Producţia artistică din România în 180 de lucrări’. Ministrul a anunţat că doreşte continuarea acestei iniţiative, suma pe care instituţia pe care o conduce fiind de 2 milioane de lei anual. ‘Aşadar, vorbim de o eficientizare a cheltuirii acestor bani, în sensul în care să menţinem şi un mediu concurenţial, pentru că dacă toţi banii vor merge doar spre achiziţie, la un moment dat s-ar putea să scadă concurenţa, ceea ce nu e benefic. Gândiţi-vă că aici au fost un număr de 470 de dosare, aceasta înseamnă 470 de artişti care au candidat cu mii de lucrări, şi din toate aceste mii de lucrări au fost doar 167 achiziţionate. Aşadar vorbim de selecţie destul de riguroasă şi, de fapt, aceste este şi scopul, că nu trebuie cumpărat tot ceea ce se creează, ci şi în scopul de a avea obiecte preţioase în patrimoniul nostru naţional, dar şi în scopul de a stimula artiştii prin crearea acestui mediu concurenţial, aceasta fiind doar o componentă, pentru că mai avem şi piaţa liberă care face acest lucru, zic eu, mult mai eficient’, a arătat Gheorghiu. Bogdan Gheorghiu a remarcat diversitatea lucrărilor ‘din diferite zone ale artei – artă fotografică, sculptură, pictură, (…) ţesături, tâmplărie metalică’. El a afirmat că această iniţiativă ‘poate fi şi o rampă de lansare pentru foarte mulţi artişti tineri’. Deschisă în perioada 11 decembrie 2020 – 28 martie 2021, expoziţia ‘După doisprezece ani. Producţia artistică din România în 180 de lucrări’ reuneşte opere aparţinând unor artişti contemporani intrate în patrimoniul MNAC la recenta sesiune de achiziţie publică, prin suplimentarea, anul trecut, de Ministerul Culturii cu 2.000.000 de lei a bugetului instituţiei muzeale. Lansată în contextul stresului economic cauzat de pandemia COVID-19, prima procedură de achiziţii publice de artă contemporană din ultimii 12 ani a vizat creaţia artiştilor vizuali în viaţă, originari din România, activi pe scena de artă în ţară şi în străinătate. Juriul, alcătuit conform principiilor deontologice ICOM, a fost format din 11 membri titulari şi doi supleanţi, în structura lui regăsindu-se reprezentanţi ai Consiliului Ştiinţific al MNAC, ai universităţilor de profil din Bucureşti şi din ţara, ai sectorului independent, precum şi specialişti desemnaţi de către Uniunea Artiştilor Plastici. Potrivit MNAC, din cele 477 de dosare depuse, au fost selectaţi 100 de artişti de la care au fost achiziţionate 167 de lucrări, În semn de de solidaritate cu politicile culturale ale MNAC, artiştii au donat 13 lucrări. Au fost achiziţionate lucrări realizate între 1970 şi 2020. Printre artiştii ale căror lucrări au fost achiziţionate se numără: Ana Adam, Felix Aftene, Andreea Anghel, Apparatus 22, Olimpiu Bandalac, Liliana şi Vlad Basarab, Ioana Bătrânu, Matei Bejenaru, Răzvan Boar, Răzvan Botiş, Michele Bressan, Ştefan Câlţia, Ion Condiescu, Elena Copuzeanu, Belu Simion Făinaru, Biroul de Cercetari Melodramatice (Irina Gheorghe & Alina Popa), Gheorghe Ilea, Nicu Ilfoveanu, Aurora şi Iosif Király, Stela Lie, Petru Lucaci, Dragoş Lumpan, Maria Manolescu, Ana-Maria Micu, Mihai Mihalcea (Farid Fairuz), Gili (Virgilius) Mocanu, Bogdan Pelmuş, Romelo Pervolovici, Delia Popa, Marilena Preda Sânc, Cristian Răduţă, Sandu-Eugen Raportoru, Carmen şi Gheorghe Rasovszky, Lea Rasovszky, Bogdan Raţă, Larisa Sitar, Alexandru Solomon, Dilmana Yordanova, Mihai Zgondoiu, Marian şi Victoria Zidaru ş.a. Au donat lucrări: Ioana Batrânu, Bogdan Andrei Bordeianu, Raluca Ilaria Demetrescu, Nicu Ilfoveanu, Iosif Király, Maria Manolescu, Maurice Mircea Novac, Romelo Pervolovici, Doru Tulcan, Mihai Zgondoiu. Expoziţia ‘După doisprezece ani. Producţia artistică din România în 180 de lucrări’ poate fi vizitată la etajul 2 al MNAC.