AcasăStiri generaleGiurgiu: Bărbat arestat preventiv, după ce a sustras bani din locuinţele unor...

Giurgiu: Bărbat arestat preventiv, după ce a sustras bani din locuinţele unor bătrâni

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Bucşani, judeţul Giurgiu, a fost arestat preventiv pentru furt calificat după ce a furat bani din locuinţele a doi bătrâni din judeţul Giurgiu, cu vârste de 68, respectiv, 90 de ani.

‘Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată la finalul lunii iunie 2021, prin 112, de către o femeie din comuna Daia, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa unui bărbat, de unde au sustras 3.400 de lei. În urma cercetărilor poliţiştii au constatat faptul că în timp ce persoana în cauză, un bărbat de 68 de ani, se afla la domiciliul său, o persoană necunoscută ar fi intrat în dormitorul său, de unde ar fi sustras suma de 3.400 de lei. La scurt timp, Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată de către o femeie din municipiul Bucureşti, cu privire la faptul că în seara zilei de 23 iunie 2021, persoane necunoscute i-au sustras tatălui său 5.500 de lei. În urma activităţilor specifice a fost constatat faptul că în seara zilei de 23 iunie 2021, în timp ce un bărbat de 90 de ani se afla la domiciliul său din comuna Isvoarele, judeţul Giurgiu, o persoană necunoscută ar fi intrat în dormitorul locuinţei, de unde i-ar fi sustras suma de 5.500 de lei’, se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.

În urma acestor sesizări, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Băneasa, cu sprijinul Serviciului Investigaţii Criminale şi Serviciului Operaţiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au desfăşurat o acţiune de punere în aplicare a unui mandat de aducere emis pe numele unui bărbat de 53 de ani, din comuna Bucşani, judeţul Giurgiu, acesta fiind depistat pe raza municipiului Bucureşti.

Organele de cercetare penală au dispus faţă de acesta măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar Judecătoria Giurgiu a dispus miercuri, 4 august, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Giurgiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks