Giurgiu, 9 feb/ Agerpres/ – Un număr de 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 29.000 de lei, au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de poliţiştii giurgiuveni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă. ‘Poliţiştii giurgiuveni au continuat să acţioneze pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale impuse în contextul stării de alertă, astfel, în ultimele 24 de ore, împreună cu efective din cadrul IJJ Giurgiu , ISU Giurgiu, poliţişti locali şi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Giurgiu au desfăşurat acţiuni comune de verificare, cu efective mărite, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, la activităţile de verificare participând 139 de forţe de ordine. Astfel, au fost verificate 76 de societăţi comerciale şi 198 obiective sau locaţii de interes cu privire la respectarea recomandărilor şi a interdicţiilor pe timpul stării de alertă, 183 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate totodată 1.046 de persoane’, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, de IPJ Giurgiu. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 150 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 28.830 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă. Pe parcursul activităţilor de control poliţiştii au adus la cunoştinţa cetăţenilor necesitatea, dar şi obligativitatea respectării măsurilor de protecţie, respectiv purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura. În continuare, poliţiştii împreună cu celelalte structuri ale MAI şi instituţii cu atribuţii de control vor acţiona, atât în uniformă cât şi în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.