Un bărbat în vârstă de 37 de ani condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru proxenetism a fost depistat de poliţiştii giurgiuveni şi predat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu.
‘Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale au organizat şi efectuat o acţiune pe linie de persoane urmărite pe raza comunei Valea Dragului, judeţul Giurgiu, ocazie cu care a fost depistat un bărbat de 37 de ani, din localitatea Valea Dragului, pe numele căruia Judecătoria Ploieşti a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la o pedeapsă de doi ani, trei luni şi zece zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism’, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de IPJ Giurgiu.
Persoana depistată a fost condusă la sediul IPJ Giurgiu – Serviciul de Investigaţii Criminale, unde i-a fost întocmită documentaţia necesară încarcerării, fiind depusă ulterior în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu.