Acasă652Gorj: Cu 47 de pacienţi cu accident vascular ischemic trombolizaţi, SJU este...

Gorj: Cu 47 de pacienţi cu accident vascular ischemic trombolizaţi, SJU este pe primul loc în Oltenia

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu se situează pe primul loc în Oltenia în ceea ce priveşte numărul pacienţilor care au suferit accidente vasculare ischemice acute şi au fost trombolizaţi, în perioada ianuarie – septembrie, au informat, marţi, reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu, în prezent există pacienţi care au recuperat în totalitate deficitul neurologic, ca urmare a trombolizei.

‘Cu un număr de 47 de pacienţi cu accident vascular cerebral ischemic acut care au fost trombolizaţi în perioada ianuarie – septembrie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu se situează pe primul loc în Oltenia, iar la nivel naţional ne situăm înaintea unor centre universitare precum Craiova sau Arad. Trebuie precizat că tromboliza nu este o procedură lipsită de riscuri, dar raportul beneficiu-risc este net în favoarea beneficiului. Până în acest moment, există, la nivelul SJU, inclusiv pacienţi care au recuperat în totalitate deficitul neurologic, ca urmare a trombolizei. Un alt aspect satisfăcător privind activitatea de tromboliză la nivelul SJU Târgu Jiu este faptul că timpul scurs din momentul în care pacientul este adus în spital şi până la injectarea medicaţiei trombolitice este scurt, sub media naţională. Ca rapiditatea cu care se instituie procedura, unitatea medicală gorjeană se situează pe locul 10 din totalul de 46 de spitale din România care desfăşoară programul de tromboliză. Acest lucru este foarte important deoarece, în cazul accidentelor vasculare cerebrale, ‘time is brain’ (timpul înseamnă creier), iar cu cât se acţionează mai repede, cu atât cresc şansele de reuşită’, a precizat Mihaela Ţicleanu.

Coordonatoarea programului de tromboliză, medicul primar neurolog Cristina Căliman, a afirmat că speră ca până la sfârşitul anului să fie inaugurată Unitatea de accidente vasculare cerebrale acute în cadrul Secţiei de Neurologie.

‘Sunt mulţumită de rezultatele obţinute în primele nouă luni ale anului 2023 în cadrul Programului de tromboliză pe care îl coordonez, dar sunt convinsă că pe viitor vom obţine rezultate încă şi mai bune, mai ales că până la sfârşitul anului sperăm să inaugurăm Unitatea de accidente vasculare cerebrale acute (UAVCA) în cadrul Secţiei de Neurologie, fapt ce ne va optimiza munca. În plus, la momentul actual, avem atuu-ul unei echipe de neurologi tineri, profesionişti şi ambiţioşi care luptă pentru progres medical şi pentru binele pacienţilor! Sperăm ca, imediat după ce vom începe activitatea propriu-zisă în UAVCA, să reuşim, cu ajutorul colegilor medici de familie şi al mass-media, să popularizăm informaţiile legate de această procedură, astfel încât pacienţii cu accident vascular să ajungă la noi în timp util, în fereastra de tromboliză’, a spus dr. Cristina Căliman.

Tromboliza intravenoasă este eficientă pentru tratamentul pacienţilor cu accident vascular cerebral ischemic acut în primele patru ore şi jumătate de la debutul simptomatologiei şi în absenţa contraindicaţiilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks