Guvernul Luca Niculescu a depus jurământul la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan. Prima ședință a noului guvern va avea loc chiar în această seară. Președintele Nicușor Dan a spus că are încredere că Niculescu va reuși să găsească echilibrul potrivit în discuția în special cu Parlamentul.
”Este un moment important pentru România. Ieșim din aproape șase luni de criză. Ne punem imediat pe treabă. Chiar din această seară vom organiza prima ședință de guvern. Prioritățile sunt cunoscute. România nu mai poate aștepta”, a anunțat noul premier, Luca Niculescu, imediat ce cabinetul a trecut de votul Parlamentului.
Președintele Nicușor Dan a susținut un discurs:
- ”Aș vrea să încep cu câteva cuvinte despre trecut. Vreau să mulțumesc Primul-ministrului Ilie Bolojan și cabinetului pe care l-a avut pentru efortul pe care l-au făcut în întreaga această perioadă. Bineînțeles că fiecare are propriile evaluări și nu o să le fac eu pentru ceilalți. Ce pot eu să spun despre Prim-ministru, despre miniștri – și cei de dinainte de moțiune, și cei de după – că au muncit, fiecare dintre ei, enorm și s-au dedicat pentru zona de activitate pe care o aveau în competență.
Vreau să mulțumesc, de asemenea, pentru că, în această perioadă de cinci luni și jumătate în care nu am avut Guvern cu puteri de pline, România a funcționat totuși. Vă aduc aminte, am avut de închis PNRR, am avut de derulat programul SAFE, am avut de închis capitole de negociere OCDE, am avut niște evaluări ale agențiilor de rating, și, în toată această perioadă, pe subiectele importante, a existat cu adevărat colaborare între partidele politice și asta e un semn de maturitate pentru democrația noastră.
Vreau să mulțumesc, totodată, lui Eugen Tomac, lui Adrian Veștea și lui Siegfried Mureșan pentru încercările de a face un guvern împreună cu persoanele care au încercat să facă asta, în special cele care nu veneau din zona politică, pentru că tot timpul e dificil să vii dintr-o zonă profesională, în care ai adunat niște ani de experiență, o recunoaștere profesională, și să sari în spațiul mediatic, e un act de curaj.
Îl felicit pe Luca Niculescu, că a reușit, în timpul ăsta scurt, să facă un program, o echipă și, foarte important, să obțină voturile majorității parlamentare. Înseamnă că are niște abilități pe care ar trebui să le exercite din plin în perioada următoare. Probabil că o să fie mai greu decât a fost acum, dar am încredere că va reuși să găsească echilibrul potrivit în discuția în special cu Parlamentul.
Cunoaștem cu toții, există obligațiile financiare pe care România și le-a asumat, și nu într-un mod abstract, și pentru ca să-și protejeze evoluția economică viitoare. Astea sunt niște constrângeri.
Există așteptări pe care românii le au, și trebuie găsit echilibrul între constrângeri și așteptări. Există o așteptare a românilor pentru reforme și acestea trebuie îndeplinite sau măcar începute.
Și, foarte important, și mă bucur că există un portofoliu dedicat pentru digitalizare și inteligență artificială, România trebuie să privească înainte economic, să se conecteze cu punctele în care se joacă economia globală. Are niște avantaje competitive și trebuie să aibă curajul să o facă. Pe scurt, mult succes membrilor Cabinetului!”, a spus Nicușor Dan.
Sursa: Ecopolitic.ro





