Aproximativ 50 de pacienţi au fost trataţi, într-o singură lună, la noul centru de cardiologie intervenţională de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, realizat cu finanţarea asigurată de Guvernul Ungariei şi inaugurat la sfârşitul anului trecut.
Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Harghita, a fost necesară pregătirea profesională a personalului, pentru a asigura servicii medicale conforme, mai ales în cazul afecţiunilor de genul sindroamelor coronariene acute, care pot avea potenţial letal.
‘Lista serviciilor medicale a fost astfel extinsă, centrul oferind îngrijire pentru pacienţii cu boli coronariene (angină pectorală, infarct miocardic) şi diverse tulburări de ritm şi de conducere’, a precizat sursa citată.
În luna ianuarie Centrul de Cardiologie Intervenţională de la SJU Miercurea-Ciuc a fost inclus în programul naţional, prin care sunt asigurate consumabilele pentru implantarea stimulatoarelor cardiace.
‘Potrivit medicului şef, centrul a început să funcţioneze în urmă cu aproximativ o lună şi până în prezent au fost trataţi aproximativ cincizeci de pacienţi: au avut 53 de intervenţii, din care 30 coronarografii diagnostice, 15 angioplastii, 2 inserţii de sonde temporare de cardiostimulare, 6 implantări de stimulatoare cardiace bicamerale permanente. Cu toate acestea, există cazuri în care starea pacientului nu este considerată suficient de stabilă şi acesta este trimis la un alt spital pentru tratament’, se arată în informarea CJ Harghita.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, şi-a exprimat convingerea că centrul nou înfiinţat va contribui la salvarea multor vieţi.
‘Mă bucur că am reuşit să implementăm o investiţie de o asemenea anvergură. Sunt sigur că Centrul de cardiologie intervenţională va contribui la salvarea multor vieţi, fără a fi necesară deplasarea în altă localitate’, a spus Borboly Csaba, citat de Biroul de Presă al instituţiei pe care o conduce.
Centrul de cardiologie intervenţională, finanţat în totalitate de Guvenul Ungariei, a fost inaugurat, la sfârşitul lunii octombrie 2022, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, în prezenţa preşedintelui Comisiei de politică externă a Parlamentului de la Budapesta, Nemeth Zsolt.
Potrivit reprezentanţilor Fundaţiei Mens Sana, prin intermediul căreia s-a primit finanţarea de la Guvernul Ungariei, valoarea investiţiei de la Miercurea-Ciuc, este de 925 milioane de forinţi, adică aproximativ 2,5 milioane de euro. Fondurile au fost folosite atât pentru realizarea proiectului şi obţinerea avizelor necesare, cât şi pentru reabilitarea spaţiului aflat la parterul SJU Miercurea-Ciuc şi dotarea cu aparatură medicală performantă.