Un centru de cardiologie intervenţională, finanţat în totalitate de Guvenul Ungariei, a fost inaugurat, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, în prezenţa ministrului Mediului, Tanczos Barna, a preşedintelui Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, a autorităţilor locale şi judeţene şi a unor medici cardiologi cunoscuţi din România şi Ungaria.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că înfiinţarea acestui centru este exemplu unei colaborări perfecte dintre România şi Ungaria, de serviciile medicale oferite urmând să beneficieze toţi cei care au nevoie, indiferent de naţionalitate.
‘Este exemplul unei colaborări perfecte, o colaborare care dă naştere unui centru de intervenţie cardiologică, centru care va salva multe vieţi, care, din câte am înţeles de la domnul doctor Laszlo Attila (senator UDMR, secretarul Comisiei de Sănătate din Senat), va reduce cu 50% mortalitatea în cazul atacurilor de cord. Este un centru care a fost finanţat integral din banii Guvernului Ungariei şi este construit într-un spital al României, un spital care este astăzi administrat de Consiliul Judeţean Harghita. Intermedierea acestei finanţări s-a realizat printr-o fundaţie care desfăşoară activităţi de utilitate publică şi, practic, această donaţie a Guvernului de la Budapesta ajunge într-un spital din România prin această fundaţie, Mens Sana. Cred că este o dovadă perfectă a faptului că, atât din punct de vedere diplomatic, cât şi din punct de vedere medical, din punctul de vedere al colaborării interstatale putem să realizăm lucruri utile pentru cetăţenii din România, indiferent de naţionalitatea lor’, a declarat ministrul Tanczos Barna.
Acesta a mai precizat că centrul de cardiologie intervenţională are la dispoziţie ‘cea mai înaltă tehnologie care este accesibilă astăzi în piaţă în acest domeniu’, dar şi o echipă medicală formată la Târgu Mureş şi Braşov şi care este susţinută de medici cu experienţă de la Budapesta
La rândul său, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, a vorbit ca despre o zi a reuşitei, a victoriei, făcând comparaţie cu inaugurarea, în 2001, a Universităţii Sapientia de la Miercurea Ciuc.
Oficialul ungar a arătat că era de nesuportat ca într-un stat membru UE, în 2022, era nevoie ca pacienţii să fie transportaţi dintr-un loc în altul pentru a fi salvaţi, punctând faptul că prin colaborarea dintre ‘unguri, secui şi români’ s-a reuşit înfiinţarea acestui centru de cardiologie intervenţională, de care era mare nevoie.
Nemeth Zsolt a mai spus că acest centru poate atrage în zonă specialişti tineri şi i-a asigurat pe cei din zonă de susţinerea Guvernului de la Budapesta.
‘Vă oferim, în continuare, sprijinul nostru, puteţi să contaţi pe noi şi noi suntem aici în fiecare an, suntem la Tusvanyos (Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad – n.red.) şi la alte evenimente, de fiecare dată când ne chemaţi, suntem aici. Asta vă arată că politica noastră constă în faptul că ne putem baza unul pe celălalt, puteţi conta pe noi şi noi putem să contăm pe dumneavoastră. Acest centru este o parte mică dar foarte importantă a unui spital, este ca şi inima noastră. Spitalul, prin centrul acesta, a primit o nouă inimă şi ziua aceasta este ziua noastră, a tuturor, a comunităţii de aici’, a declarat Nemeth Zsolt, potrivit traducerii asigurate de organizatori.
Managerul SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrad Judit, a spus că este o zi a recunoştinţei şi i-a amintit, în discursul său, pe cei care au contribuit la înfiinţarea centrului. Ea a subliniat faptul că bolile de inimă sunt unele dintre cele mai temute, în tratarea cărora timpul are o importanţă majoră.
‘În aceasta constă şi semnificaţia deosebită a centrului de cardiologie intervenţională: în faptul că pacienţii vor primii tratamentul necesar, de înaltă calitate în timpul cel mai scurt posibil’, a spus dr. Konrad.
Aceasta a mai precizat că centrul este pregătit din punct de vedere al resurselor umane, respectiv va fi deservit de ‘un medic cardiolog care a obţinut specializarea pacemakeri, încă doi medici cardiologi care au obţinut specializarea în intervenţiile cardiologice coronariene şi este în proces specializarea a 8 asistenţi medicali’.
De asemenea, funcţionarea centrului va fi supervizată de un specialist din Ungaria.
Întrebată, ulterior, dacă centrul îşi va primi deja primii pacienţi, aceasta a spus că speră că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul anului, pentru că este în curs pregătirea asistenţilor, arătând că inaugurarea s-a făcut întrucât centrul a obţinut toate avizele necesare şi dispune de aparatura necesară.
La inaugurare a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care a vorbit de dezvoltarea spitalului din ultimele decenii şi a amintit, la rândul său, de sprijinul acordat de Guvernul Ungariei, ‘la cererea preşedinţiei UDMR’.
‘Astăzi suntem aici şi iarăşi vedem un miracol. Dezvoltarea spitalului în ultimele decenii s-a petrecut din voinţa Domnului şi am avut parte de mai multe miracole. Suntem pe drumu cel bun. (…) S-au petrecut multe miracole, dar cu siguranţă cel de astăzi este unul dintre cele mai importante. Guvernul Ungariei, la cererea preşedintiei UDMR, ne-a ajutat foarte mult şi este important să menţionam ce a zis dl Tanczos Barna, că o organizaţie non-profit, o fundaţie a contribuit la realizarea acestui miracol. E foarte bine să vedem atâţia parteneri în jurul spitalului nostru şi cred că oamenii din judeţ şi din împrejurimi vor vedea spitalul ca pe un punct sigur’, a mai spus Borboly Csaba.
Potrivit reprezentanţilor Fundaţiei Mens Sana, prin intermediul căreia s-a primit finanţarea de la Guvernul Ungariei, valoarea investiţiei de la Miercurea-Ciuc, susţinută în totalitate de Executivul de la Budapesta, este de 925 milioane de forinţi, adică aproximativ 2,5 milioane de euro. Fondurile au fost folosite atât pentru realizarea proiectului şi obţinerea avizelor necesare, cât şi pentru reabilitarea spaţiului aflat la parterul SJU Miercurea-Ciuc şi dotarea cu aparatură medicală performantă.
La evenimentul de la Miercurea-Ciuc au mai participat medici cardiologi cunoscuţi din România şi Ungaria, oficiali din domeniul sănătăţii de la Budapesta, consulul general al Ungariei la Miercurea-Ciuc, Toth Laszlo, prefectul judeţului Harghita, Petres Sandor, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, şi şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyongyi.