Universitatea de Vară a românilor de pretutindeni -ediţia XX debutează, marţi, la Izvoru Mureşului, temele de dezbatere fiind problemele cu care se confruntă românii din diaspora şi din ţară, au anunţat organizatorii.
‘Temele de dezbatere vor scoate la iveală realităţile dramatice cu care se confruntă românii din diaspora şi din ţară, de multe ori mascate sau nebăgate în seamă de presa românească. Pe agenda de discuţii figurează problema afirmării identitare şi riscul deznaţionalizării comunităţilor de români care trăiesc în vecinătatea graniţei, a situaţiei dezideratului naţional al unirii cu Republicii Moldova în noul context geopolitic, problema retrocedărilor ilegale de proprietăţi din Transilvania şi lipsa de reacţie a statului privind recentele provocări, precum şi situaţia discriminării românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş’, se arată într-un comunicat transmis presei.
Participanţii la lucrările Universităţii iau parte, marţi, la Liturghia Arhierească, oficiată de episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, cu ocazia hramului Mănăstirii ‘Adormirea Maicii Domnului’, de la Izvoru Mureşului, după care va avea loc deschiderea oficială a lucrărilor la Complexul Sportiv Naţional ‘Izvoru Mureşului’.
În cursul zilei de miercuri, 16 august, discuţiile se vor concentra pe ‘drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani precum şi pe situaţia românilor din Ungaria, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord şi Grecia’.
În aceeaşi zi, de la ora 18,00, va fi organizat, în premieră, un meci demonstrativ de oină, în parteneriat cu Federaţia Română de Oină.
În data de 17 august, dezbaterile vor viza ‘priorităţi privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi situaţia de pe întreg cuprinsul Transilvaniei în sensul retrocedărilor ilegale de proprietăţi’.
Vineri, 18 august, participanţii la eveniment vor discuta ‘problematica politicii externe a României în relaţia cu fraţii de peste Prut, mai exact perspectiva integrării imediate a Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin reunirea cu România’, iar seara vor avea loc momente festive şi spectacole artistice.
Sâmbătă, 19 august, va fi dezbătută ‘politica partidelor parlamentare şi a instituţiilor de stat faţă de românii de pretutindeni şi faţă de românii din zonele multietnice şi pluriconfesionale din România’ şi ‘se vor analiza strategiile de solidaritate româno-română, în preocupările administraţiei publice, a partidelor politice şi a societăţii civile’.
Potrivit organizatorilor, la deschiderea lucrărilor Universităţii de Vară vor fi prezenţi ‘deputaţi şi senatori din Parlamentul României, reprezentanţi ai Guvernului României, prefecţi, primari ai localităţilor româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, aleşi locali, lideri ai societăţii civile din România şi din afara graniţelor precum şi numeroşi români din întreaga ţară’.
Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului este organizată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.