AcasăStiri generaleHarghita: Nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienţii cu COVID-19

Harghita: Nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienţii cu COVID-19

Cele 14 locuri de ATI destinate pacienţilor bolnavi de COVID-19, existente în spitalele din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, sunt ocupate în acest moment, au precizat pentru AGERPRES reprezentanţii celor două unităţi medicale. Managerul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, unitate de suport COVID-19, Lukács Antal, a declarat că există zece paturi destinate cazurilor grave de COVID-19 şi toate sunt ocupate. De asemenea, potrivit sursei citate, mai sunt două paturi ‘blocate’ pentru bolnavi COVID-19 care necesită dializă ‘Nu avem locuri la ATI, asta e sigur’, a spus Lukács Antal. La spitalul suport COVID-19 de la Odorheiu Secuiesc există, momentan, 208 paturi pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus şi se fac eforturi pentru mărirea capacităţii de internare. În acest sens, se efectuează lucrări la Centrul de Sănătate de la Cristuru Secuiesc, secţie exterioară a spitalului din Odorheiu Secuiesc, unde se pot suplimenta locurile pentru aproximativ 45 de bolnavi. În spitalul din Odorheiu Secuiesc sunt internaţi, în prezent, 139 de pacienţi bolnavi de COVID-19. Lukács Antal a mai arătat că se fac demersuri şi pentru creşterea capacităţii de stocare a oxigenului, ţinând cont că vine iarna şi s-ar putea să existe probleme de aprovizionare. În plus, va creşte şi numărul paturilor care dispun de oxigen şi, prin urmare, şi consumul va fi mai mare. ‘Urmează iarna, s-ar putea ca acele cisterne de transport să nu poată circula ca în timp de vară şi ne facem loc să stocăm nişte oxigen. Şi, în afară de asta, vom monta prize de oxigen la mai multe paturi. Avem o soluţie, am luat legătura cu firma, avem un rezervor de 6 mii de litri, acesta îl mutăm la Cristur iar la Odorhei aducem un rezervor de 11 mii de litri şi atunci vom avea capacitate de depozitare. Lucrările încep în 11 noiembrie şi ne-a solicitat (firma – n.red.) să îi ajutăm cu o macara de 40 tone, pentru montarea rezervoarelor. Deci, au fost luate măsuri şi lucrurile sunt în curs’, a spus Lukács Antal. Şi cele patru paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19 din Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc sunt ocupate, a precizat pentru AGERPRES referentul de presă al unităţii sanitare, Kiss Edit. Potrivit sursei citate, spitalul are 78 de paturi cu reţea de oxigen pentru pacienţii COVID-19 cu forme medii şi grave, 30 de paturi pentru pacienţii cu forme uşoare şi alte 26 de paturi dotate cu reţea de oxigen, pentru cazurile suspecte de infectare. Kiss Edit a mai menţionat că, la nevoie, mai multe paturi pot fi dotare cu aparate de oxigenare. În prezent, la SJU Miercurea Ciuc sunt internaţi 62 de pacienţi cu COVID-19, patru sunt la ATI, iar în zona tampon se află şase persoane care prezintă suspiciune de infectare. Potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului, în ultimele 24 ore, în Harghita au fost confirmate 81 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, numărul total al bolnavilor de COVID-19, de la începutul pandemiei, ajungând la 3.389. Un număr de şapte persoane infectate cu SARS-CoV-2 au decedat în ultimele 24 de ore, iar 124 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks