Acasă652Harghita: Număr record de cazuri de COVID-19; rată de infectare de 15,22...

Harghita: Număr record de cazuri de COVID-19; rată de infectare de 15,22 la mie în Miercurea-Ciuc

Un număr de 343 de persoane din judeţul Harghita au fost confirmate pozitiv la noul coronavirus în ultimele 24 ore, fiind vorba de un record de cazuri înregistrate într-o zi de la începutul pandemiei, arată datele furnizate de Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, au fost înregistrate 319 cazuri noi de infectare, iar 24 de persoane care au mai fost bolnave de COVID-19 s-au reinfectat.

Cea mai mare rată de infectare din Harghita, de 15,22 la mia de locuitori, se înregistrează în municipiul Miercurea-Ciuc, unde în ultimele 14 zile au fost confirmate pozitiv 635 de persoane.

De asemenea, în alte 15 localităţi din judeţ rata de infectare depăşeşte 10 cazuri la mia de locuitori.

Din cele 67 de unităţi administrativ teritoriale din Harghita, doar şase nu se află în scenariul roşu şi au o incidenţă a cazurilor sub 3/1000, rata de infectare la nivelul judeţului fiind de 8,63/1000, mai reiese din informarea Instituţiei Prefectului.

Numărul persoanelor internate în spitalele din judeţ este în creştere şi a ajuns la 218, în vreme ce în izolare sunt 1.531 de harghiteni, iar în carantină la domiciliu se află 530 persoane.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.191 de teste, gradul de pozitivare fiind de 34,7%. AGERPRES / (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks