Peste o mie de hectare de teren au fost afectate de incendiile de vegetaţie uscată, de la începutul anului, pompierii intervenind pentru stingerea a mai mult de o sută de arderi necontrolate, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.
‘De la începutul acestui an, s-au înregistrat aproape 100 de intervenţii la arderi necontrolate de vegetaţie uscată, fiind afectate peste 1.000 de hectare de teren. Asta înseamnă că doar în primele trei luni ale acestui an s-a înregistrat deja numărul total de incendii de vegetaţie uscată de pe tot parcursul anului trecut, când au fost 98 de arderi necontrolate, care au afectat circa 200 ha de teren’, se arată în informarea ISU Harghita.
Potrivit sursei citate, doar în cursul zilei de marţi, cele 11 incendii înregistrate în localităţile Suseni, Odorheiu Secuiesc, Topliţa, Voşlăbeni, Sânsimion şi Sărmaş, au afectat aproape 580 de hectare.
‘Pe fondul nerespectării măsurilor de prevenire şi pe timpul manifestării unor intensificări ale vântului, peste 575 ha de vegetaţie uscată, mărăciniş şi 0,5 ha fond forestier (pădure de pin) au fost mistuite de flăcări, fiind nevoie de intervenţiile pompierilor militari şi voluntari pentru limitarea efectelor acestora. În multe cazuri, exista pericolul extinderii incendiilor la fondul forestier sau gospodăriile populaţiei, intervenţiile prompte limitând în mare parte extinderea la vecinătăţi, pagubele fiind reduse în mod semnificativ’, a arătat sursa menţionată.
Pompierii fac din nou apel la cetăţeni să nu mai dea foc vegetaţiei uscate, deoarece îşi pot pune în pericol viaţa sau bunurile materiale.
De asemenea, localnicii sunt îndemnaţi să respecte recomandările ISU atunci când execută acţiuni de lucru cu focul în spaţii deschise şi să manifeste responsabilitate pentru protecţia individuală şi a celor din jur.
‘Arderile pot degenera, producând distrugerea proprietăţilor, a bunurilor, dar şi pierderi de vieţi omeneşti! Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă!’, se mai arată în informarea ISU Harghita.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat, pentru AGERPRES, că şi în cursul zilei de miercuri, până în acest moment, s-a intervenit pentru stingerea a şapte incendii de vegetaţie uscată.
La unul dintre ele, care se manifestă pe o suprafaţă de 25 hectare, în localitatea Firtănuş, a existat pericolul extinderii la o pădure de foioase, dar pompierii militari din Gheorgheni şi de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Avrămeşti şi Cristuru Secuiesc au reuşit localizarea focului şi acţionează, în prezent, pentru stingerea acestuia.
Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Haschi Andras, a precizat marţi, pentru AGERPRES, că toţi fermierii care sunt depistaţi că îşi incendiază terenurile vor pierde subvenţia pe acest an de la Uniunea Europeană, doar în cursul ultimei săptămâni fiind identificate peste o sută de astfel de cazuri.