AcasăStiri generaleHarghita: Primăria Miercurea-Ciuc a obţinut certificare ISO 9001:2015

Harghita: Primăria Miercurea-Ciuc a obţinut certificare ISO 9001:2015

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce a fost certificată ISO 9001:2015, mare parte din procedurile de lucru interne fiind standardizate.

Korodi a explicat că, în urmă cu trei ani, când a preluat mandatul, nu era adoptată nicio procedură la nivelul primăriei şi a fost un drum lung până la obţinerea certificării, care s-a făcut în cadrul unui proiect european.

‘Putem anunţa cu mândrie că primăria a fost certificată ISO pentru acele proceduri care, în sfârşit, ne reglementează activitatea. Pentru 135 de fluxuri de activitate avem standardizată activitatea noastră, avem acceptată o procedură foarte clară şi transparentă. O procedură care pentru noi nu înseamnă numai o bifare administrativă, (…) ci, efectiv, am dorit să facem toate aceste activităţi printr-o autorizare ISO şi ca să putem să fim o administraţie locală care are capacitatea de a îmbunătăţi calitatea activităţii permanent, de a adăuga alte noi proceduri, de a oferi noilor colegi care intră în primărie proceduri foarte clare, pe care să şi le asume şi să înceapă activitatea, sau de a îmbunătăţi procedurile actuale, printr-o primărie care se adaptează şi învaţă în permanenţă. Ceea ce facem noi astăzi, până la urmă facem pentru cetăţeni. (…) Să ajungem de la situaţia în care nu avem nicio procedură şi trebuie să oferim servicii şi să avem proceduri clare adoptate şi să fie standardizate ISO este un pas enorm şi le mulţumesc colegilor care au făcut eforturi semnificative. N-a fost uşor, pentru că a trebuit să schimbăm şi cultura internă organizaţională şi sunt convins că (…) este o situaţie care ne dă un instrument de a ne corecta permanent ceea ce facem în viitor şi nu ne oprim aici’, a declarat primarul din Miercurea-Ciuc.

Acesta şi-a exprimat speranţa că în primul semestru al anului viitor, o parte semnificativă acestor proceduri standardizate vor fi şi accesibile digital, cetăţenii putând ca de pe telefonul mobil sau din faţa calculatoarelor să-şi rezolve problemele curente cu administraţia publică locală.

Korodi a mai arătat că, în cadrul aceluiaşi proiect european în care s-a obţinut certificarea ISO, urmează să se realizeze arhivarea digitală a documentelor instituţiei şi să înceapă să funcţioneze un serviciu digital de relaţii cu publicul.

Primarul a vorbit şi de alţi paşi care au fost făcuţi până acum pentru ca serviciile oferite cetăţenilor să fie transparente şi eficiente, cum ar fi mutarea activităţii de relaţii cu publicul într-o clădire nouă sau realizarea noului website al instituţiei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks