Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Harghita a fost dotat cu cinci scaune de transport electrice, special concepute pentru a facilita transportul pacienţilor pe scări, în urma unei donaţii făcute de compania MOL România şi Asociaţia Transylvania Rescue Team Filiala Ciuc.
Directorul SAJ Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că vorba de ‘o mare realizare’ în viaţa instituţiei, punctând faptul că, până acum, angajaţii serviciului întâmpinau diverse obstacole în transportul pacienţilor nedeplasabili.
‘Este o mare realizare în viaţa noastră pentru că, până acum, angajaţii noştri s-au chinuit cu transportul pacienţilor nedeplasabili din locuinţe până la ambulanţă. S-au întâlnit cu multiple obstacole, coridoarele sunt înguste sau sunt ocupate cu flori, sunt depozitate biciclete, şi ca să transportăm un pacient nedeplasabil de multe ori a trebuit să cerem ajutorul vecinilor sau al trecătorilor. Cu achiziţionarea celor cinci scaune electrice munca noastră devine mai uşoară şi reuşim să transportăm pacientul în timp mai scurt până la ambulanţă şi după aceea la spital, pentru investigaţii suplimentare şi tratamente necesare’, a declarat dr. Peter Szilard.
Acesta a arătat că valoarea celor cinci scaune electrice este de 83.000 lei, fonduri puse la dispoziţie de compania petrolieră Asociaţiei Transylvania Rescue Team Filiala Ciuc, care a donat echipamentele Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Dr. Peter a mai precizat că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita este cel mai dotat din ţară din acest punct de vedere, cele cinci scaune urmând să ajungă la staţiile mari, respectiv Topliţa, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Cristuru Secuiesc.
SAJ Harghita mai are în dotare două astfel de scaune electrice de transport pacienţi pe scări, cumpărate recent de Consiliul Judeţean Harghita.
La rândul său, directorul medical al SAJ Harghita, dr. Domokos Ivan, a declarat că este ‘un vis împlinit’, aşteptat de foarte mulţi ani şi a punctat, la rândul său, importanţa acestor echipamente medicale, respectiv scurtarea timpului de intervenţie şi creşterea eficienţei actului medical dar şi reducerea efortului fizic al angajaţilor, care suferă frecvent de dureri de coloană vertebrală.
‘Mulţi dintre colegii noştri au suferit şi suferă de dureri de coloană vertebrală, ajungând şi la operaţii de hernie de disc. Aceste scaune de transport performante oferă posibilitatea de a fi manevrate în siguranţă şi de către o singură persoană. Acest aspect este important pentru că, în momentul în care te deplasezi la locul intervenţiei, unul dintre colegi trebuie să ducă şi alte echipamente, gen oxigen, monitor, geantă cu medicamente. De multe ori, după ce ducem pacienţii jos, cineva trebuie să se mai întoarcă înapoi, să ia restul echipamentului care, iarăşi, înseamnă prelungirea timpului de intervenţie’, a explicat dr. Domokos Ivan.
Prezent la conferinţa de presă, directorul de vânzări al companiei petroliere, Borviz Levente, a precizat că doar în urma discuţiilor cu şeful SAJ Harghita a realizat cât de dificilă este transportarea unui pacient pe scări, când atât pacientul cât şi lucrătorii de la Ambulanţă sunt în pericol, şi şi-a exprimat speranţa că aceste echipamente moderne vor ajuta, în viitor, la creşterea eficienţei muncii.
Borviz Levente a vorbit şi de programele de responsabilitate socială ale companiei în educaţie, protecţia mediului, sport şi sănătate, a căror valoare depăşeşte 4,8 milioane de euro şi de care au beneficiat peste 260.000 de persoane şi asociaţii.
La conferinţa de presă a participat şi reprezentantul firmei distribuitoare a scaunelor electrice de transport pe scări, Carol Rotaru, care a prezentat caracteristicile tehnice ale acestora, punctând faptul că sunt foarte simplu de folosit, sistemul de şenile permiţând să poată fi utilizate de o singură persoană, atât la urcare cât şi la coborâre.
La finalul evenimentului, un echipaj al SAJ a prezentat cât de dificil era transportul unui pacient pe un scaun obişnuit, folosit până acum, şi cât de uşor se face transportul folosind scaunul electric rulant.