Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc introduce programul de lucru de 12 ore la investigaţiile RMN, pentru reducerea listelor de aşteptare din sistem ambulatoriu, care ajunseseră şi la peste trei luni.
Într-o postare pe pagina de Facebook a spitalului se arată că programul de lucru se prelungeşte la 12 ore, iar în acest fel se vor putea face de două ori mai multe examinări decât până acum.
‘Examinările se fac zilnic, între orele 8,00 – 20,00. Pentru efectuarea investigaţiilor gratuite, în cadrul sistemului asigurărilor de sănătate, este nevoie de bilet de trimitere de la medic specialist. Dacă cineva optează pentru sistemul contra cost, este nevoie de scrisoare medicală. Preţul examinării variază între 450-850 lei. Programările pentru examinările de rezonanţă magnetică se pot obţine la numărul de telefon: 0758117661’, se arată în postarea menţionată.
Referentul de presă al SJU Miercurea Ciuc, Kiss Edit, a precizat, pentru AGERPRES, că până acum programul de lucru la investigaţiile de rezonanţă magnetică era de şase ore.
În ceea ce priveşte listele de aşteptare din sistem ambulatoriu, acestea au fost de peste trei luni, iar în prezent s-au redus la două luni.
Aparatul de rezonanţă magnetică de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc este unul performant şi a intrat în dotarea unităţii sanitare anul trecut, fondurile fiind asigurate de Ministerul Sănătăţii, printr-o finanţare de la Banca Mondială.
Acesta este singurul pe care îl deţine un spital din Harghita, existând un alt RMN la o unitate din sistemul privat. AGERPRES / (AS – A – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)