Acasă55Harghita: Tanczos Barna (UDMR) şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat de...

Harghita: Tanczos Barna (UDMR) şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat de senator

Senatorul UDMR Tanczos Barna şi-a anunţat, vineri, candidatura pentru al treilea mandat şi a declarat că doreşte să îşi pună relaţiile interumane, profesionale şi politice în slujba comunităţii şi a formaţiunii din care face parte. ‘După patru ani de activitate în Senat, am decis să candidez încă o dată din partea UDMR la un mandat de senator din judeţul Harghita, din scaunul Ciuc. Şi, privind în urmă, constat, cu oarece surprindere, că au trecut 26 ani de activitate şi de proces de învăţatare în capitală, în care, după anii de facultate şi munca depusă în Parlament ca expert parlamentar, după activitatea ca economist în mediul privat şi ani buni de activitate în ministere ca secretar de stat, respectiv două mandate de senator, pot să spun că am o experienţă de peste două decenii de Bucureşti, perioadă în care am învăţat foarte mult, am reuşit să acumulez experienţă pe care aş vrea să o folosesc în interesul comunităţii din Harghita’, a declarat, într-o conferinţă de presă, Tanczos Barna. Acesta a făcut un scurt bilanţ al activităţii sale din ultimii patru ani, apreciind faptul că a lucrat foarte bine, ‘aproape fără excepţie’, cu toate formaţiunile politice şi a subliniat că următorii patru ani de activitate politică vor aduce noi provocări. Senatorul UDMR a vorbit de importanţa dezvoltării infrastructurii regionale, în următorii patru ani, despre reprezentarea cu profesionalism a intereselor fermelor familiale, dar şi de continuarea proiectelor pe care le are în promovarea hocheiului, în rândul copiilor şi al tinerilor. Totodată, Tanczos a spus că urmează să îi fie aprobată candidatura în cadrul unei şedinţe a reprezentanţilor teritoriali UDMR din zona Ciuc, fiind singurul candidat al Uniunii, din zonă, pentru funcţia de senator, după care aceasta va fi validată de prezidiul executiv al UDMR.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks