Artişti din SUA, Cuba, Danemarca, Austria, Italia, Macedonia de Nord, Serbia şi România vor evolua pe scena festivalului de jazz în aer liber ‘Deva Jazz Fest 2022’, ce va fi organizat în parcul de la poalele Cetăţii Deva în perioada 26-28 august.
Timp de trei zile, iubitorii genului vor putea participa la recitaluri ale unor trupe şi solişti cunoscuţi, dar şi la concerte matinale, work shop-uri, incursiuni în istoria jazz-ului. Nu vor lipsi vernisajele de artă vizuală, pictură, caricatură, sculptură în metal şi lansarea cărţii ‘Blues made în România’.
‘Avem în acest an o ediţie de excepţie, prin participarea în regiunea noastră a primului muzician de jazz care a primit un Grammy Award, împreună cu Chucho Valdés pentru ‘Irakére 40′ şi două Latin Grammy Awards. Este vorba de trompetistul cubanez Carlos Sarduy care, alături de grupul său, aduce la Deva jazz de nivel mondial’, a informat marţi Primăria Deva.
Pe lista invitaţilor se mai află Champian Fulton Trio (SUA), DelaDAP (Austria), Gianluca D’Alessio (Italia), Gerald Gradwohl Group (Austria), Saso Popovski Trio (Macedonia de Nord), Eyot (Serbia), Mike & The Blue Spirit (România), Steel Blues Quintet (România).
Diversitatea stilistică, valoarea muzicienilor şi varietatea programului sunt câteva dintre argumentele principale ale festivalului, afirmă organizatorii – Primăria Deva şi Centrul Cultural ‘Drăgan Muntean’.
Paleta artistică a festivalului este completată cu o expoziţie de caricatură sub genericul ‘Jazz cu Hazz’. Curatorul acestei expoziţii este cunoscutul caricaturist Liviu Stănilă.
Toate spectacolele de seară vor începe la ora 19,00, iar accesul publicului la festival este liber. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)