Instalaţia de alimentare cu oxigen de la Sanatoriul de pneumoftiziologie din oraşul Geoagiu a fost finalizată, putând asigura condiţiile necesare terapiei cu oxigen pentru 80 de paturi din cadrul unităţii medicale, a informat marţi Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara. Investiţia, în valoare de 530.000 de lei, a fost finanţată din fonduri ale CJ Hunedoara, sanatoriul aflându-se în subordinea administraţiei judeţene. ‘Având în vedere specificul sanatoriului de la Geoagiu, unde sunt trataţi pacienţi cu afecţiuni respiratorii acute şi cronice, am considerat că este absolut necesară asigurarea terapiei cu oxigen la debite conforme. Sănătatea hunedorenilor este permanent în atenţia noastră, iar investiţiile pe care le facem nu au alt scop decât acela de a asigura servicii medicale la standarde înalte. Mă bucur că investiţia a fost finalizată şi am încredere că va îmbunătăţi condiţiile de tratament pentru pacienţi’, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor. Investiţia de la Sanatoriul Geoagiu a fost aprobată de consilierii judeţeni în urmă cu două luni, în contextul măsurilor luate pentru vindecarea pacienţilor ce ar putea fi infectaţi cu noul coronavirus.