Municipalitatea din Deva cumpără 26 de autobuze electrice pentru activitatea de transport local, contractul de achiziţie a vehiculelor, în valoare de 43,81 milioane lei, fiind semnat miercuri de primarul Florin Oancea.
Contractul prevede cumpărarea a 22 de minibuze şi patru autobuze, precum şi a 33 de staţii de încărcare electrică, dintre care şapte sunt cu încărcare rapidă.
Achiziţia reprezintă o primă etapă din proiectul de modernizare a sistemului de transport public local din municipiul Deva.
Etapa a doua a proiectului se referă la modernizarea şi reabilitarea infrastructurii aferente transportului public local. Această componentă urmează să fie implementată prin procedura de achiziţie – licitaţie deschisă pentru un contract de lucrări de tip proiectare şi execuţie.
‘Aceste două proiecte vor contribui la creşterea calităţii serviciilor de transport public local în municipiul Deva, precum şi la o calitate mai bună a vieţii locuitorilor prin reducerea emisiilor de CO2’, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
Termenul de realizare a proiectului de modernizare a transportului public din Deva este sfârşitul anului 2023.
Proiectul se derulează cu fonduri europene nerambursabile câştigate de administraţia locală în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.