Acasă652Hunedoara: O nouă farmacie pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean

Hunedoara: O nouă farmacie pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean

O farmacie care va funcţiona cu circuit închis pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara a fost inaugurată luni de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, aici urmând să fie asigurate necesarul de medicamente şi dispozitive medicale pentru acest serviciu de urgenţă prespitalicesc.

Investiţia prin care s-a realizat acest obiectiv unic în ţară a costat 423.000 de lei şi a fost finanţată de CJ Hunedoara, instituţie care deţine imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Ambulanţa, a precizat administraţia judeţeană.

‘Eu cred că normalitatea trebuie să existe peste tot şi iată că, aici, Consiliul Judeţean Hunedoara s-a implicat pentru ca Serviciul de Ambulanţă să-şi desfăşoare în foarte bune condiţii activitatea. Am spus-o şi o repet: sănătatea hunedorenilor este o prioritate pentru noi şi facem tot ce este necesar pentru ca serviciile medicale de care beneficiază pacienţii, în spital sau, în acest caz, până la spital, să fie la standarde înalte’, a declarat, cu acest prilej, preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

La rândul său, managerul general al SAJ Hunedoara, dr. Valeria Filimon, a menţionat că investiţia este una importantă pentru activitatea de prim-ajutor pe care o desfăşoară angajaţii Ambulanţei, în contextul în care medicamentele gestionate de noua farmacie reprezintă ‘un suport vital’ pentru pacienţii care cer ajutorul Salvării.

‘Medicamentele care vor fi depozitate şi gestionate în această farmacie sunt un suport vital avansat pentru menţinerea în viaţă a pacientului critic’, a precizat dr. Valeria Filimon.

SAJ Hunedoara funcţionează cu peste 350 de angajaţi – cadre medicale, asistenţi, ambulanţieri – în staţia centrală de la Deva şi în cele 10 substaţii de la Hunedoara, Brad, Orăştie, Călan, Haţeg, Petroşani, Lupeni, Vulcan, Baru Mare şi Ilia.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks