Sindicaliştii din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Hunedoara au protestat, marţi, în toate subunităţile din judeţ, nemulţumiţi de prevederile din noua lege a pensiilor şi de faptul că salariile ar putea fi diminuate.
Pe timpul protestului, care a durat două ore, sindicaliştii s-au aflat în curtea subunităţilor de Ambulanţă, iar pe maşinile de intervenţie au fost afişate mesaje prin care se arăta că angajaţii participă la un protest naţional.
‘Am protestat pentru că ne-am pierdut drepturile de pensie şi grupele de muncă. Până acum, un ambulanţier se putea pensiona la 57 de ani. După noua lege se va ieşi la pensie la 65 de ani. Cum va putea face faţă atunci unei urgenţe, în cazul unui bolnav care locuieşte la etajul patru?’, a declarat, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Ambulanţa Hunedoara, Petrişor Ciuică.
Potrivit acestuia, noile reglementări vor conduce şi la reducerea veniturilor pentru ambulanţieri şi personalul administrativ.
Liderul sindical a adăugat că în cursul zilei de marţi se va deplasa la Bucureşti pentru a se alătura protestului declanşat de preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale ‘Ambulanţa’ din România (FNSAR), Gheorghe Chiş, alături de alţi lideri din ţară. AGERPRES (AS – autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu)