Acasă55I3M/UPDATE/Iohannis: Am fost informat în timp real de descoperirea unor componente care...

I3M/UPDATE/Iohannis: Am fost informat în timp real de descoperirea unor componente care par a fi ale unei drone

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a fost informat ‘în timp real’ de Ministerul Apărării Naţionale de descoperirea unor componente care par a fi ale unei drone, pe teritoriul României.

‘Înainte de a vorbi despre Summit, doresc să mă refer la informaţiile de ultimă oră privind identificarea, de către MApN, pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor componente care ar putea fi de dronă. Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire şi am solicitat investigarea de urgenţă şi profesionistă a provenienţei acestor componente, precum şi a momentului şi circumstanţelor în care acestea au ajuns pe teritoriul României’, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, în deschiderea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări.

Iohannis a susţinut că, ‘dacă se confirmă că aceste elemente aparţin unei drone a Rusiei’, situaţia este ‘inadmisibilă’ şi este o încălcare gravă a suveranităţii României.

‘În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situaţie ar fi complet inadmisibilă şi o violare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale României, stat aliat NATO’, a afirmat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a arătat că atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene sunt crime de război şi au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească.

‘Suntem însă alerţi şi în contact permanent cu ceilalţi aliaţi din NATO’, a spus Iohannis.

El a subliniat că în cadrul NATO ‘suntem foarte bine apăraţi, iar România beneficiază de garanţii de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră’.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că în judeţul Tulcea au fost găsite fragmente dintr-un echipament ‘care ar putea fi asimilat unei drone’, probele urmând să fie analizate pentru a se stabili originea, capacitatea şi timpul echipamentului.

‘După penultimul atac al Rusiei, noi am anunţat că, din datele pe care le aveam, şi aşa stau lucrurile din absolut toate datele pe care le aveam obţinute prin mijloacele pe care le avem la dispoziţie, nu a existat niciun element care să cadă pe teritoriul României, mă refer la niciun element de pericol. Încă de ieri după-amiază am avut indicii – pentru că noi am continuat căutarea, chiar şi după ce lucrurile erau, din punctul nostru de vedere de la acel moment, clare – am avut indicii că există un loc unde e posibil să fie identificate fragmente dintr-un echipament care ar putea fi asimilat unei drone. Echipele au mers acolo, au luat probele care se iau în astfel de situaţii (…) şi acum aceste probe sunt investigate, sunt analizate în cadrul laboratoarelor noastre, pentru că, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul bucăţii de dronă Bayraktar care a fost găsită pe Marea Neagră, este normal să ştim exact sau să putem afla originea, capacitatea, tipul şi aşa mai departe’, a afirmat Angel Tîlvăr.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks