Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a anunţat, miercuri, suspendarea din funcţie a managerului Spitalului Urziceni, Daniela Elena Ianuş.
‘Astăzi am luat hotărârea de suspendare din funcţie a doamnei manager. A fost informată DSP şi prima informare pe care am făcut-o a fost către domnul ministru Rafila cu care am şi vorbit la telefon şi la ora 16,00 o să am o discuţie cu dumnealui pentru a discuta actul medical, nu administrativ din spitalele noastre’, a declarat Constantin Sava.
Întrebat ce i-a spus managerul spitalului, edilul a precizat că Daniela Elena Ianuş i-a transmis ‘că şi-a făcut treaba’.
O femeie a născut recent pe trotuarul din faţa Spitalului Urziceni, unde nu a fost primită din lipsă de locuri şi din cauză că nu exista un medic ginecolog de gardă. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a cerut recent demiterea sau demisia managerului unităţii medicale.
IPJ Ialomiţa a anunţat că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu.