Primul hub de promovare a sănătăţii mintale a devenit operaţional la Iaşi, cu prilejul ‘Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola’, a declarat managerul instituţiei, dr. Cristina Elena Dobre.
Hub-ul de promovare a sănătăţii mintale, primul de acest gen din ţară, îşi propune să ofere un cadru complex şi unitar dedicat promovării sănătăţii mintale, să disemineze în spaţiul medical, universitar şi în mass-media toate informaţiile legate de combaterea răspândirii concepţiilor, atitudinilor şi comportamentelor dăunătoare pentru sănătatea mintală.
‘Este primul hub din domeniul psihiatriei care este demarat de singurul institut de psihiatrie din ţară. El este iniţiat ca for metodologic pentru Regiunea de Nord Est. Ne dorim ca, astfel, să promovăm sănătatea mintală. Trebuie să luăm în calcul faptul că tulburările mintale au un impact major în sănătatea publică. De aceea, prioritatea noastră este de a transmite celor din jur că au un sprijin, noi deţinem tot ceea ce este necesar în acordarea de servicii de sănătate, avem toată resursa materială şi umană atât la nivelul Regiunii de Nord Est, cât şi pentru restul ţării’, a declarat, pentru AGERPRES, Elena Rodica Popescu, medic specialist psihiatru.
Tot prin intermediul acestui hub, Institutul de Psihiatrie Socola doreşte promovarea unui model de conduită şi a unui model de viaţă sănătos ce vor reduce riscul de apariţie a bolilor psihice.
‘Hub-ul este un loc, un spaţiu şi fizic şi virtual, pentru toţi cei care au ceva de spus în lumea psihiatriei. Se adresează şi studenţilor, medicilor rezidenţi, specialiştilor şi medicilor primari şi, în egală măsură, acelor colegi care ne ajută în actul terapeutic. Mă refer la psihologi, kinetoterapeuţi. De ce un hub? Pacientul privit cu empatie şi compasiune de cei din jurul său şi de întreaga societate. În schimb, însă, pacientul psihiatric este blamat, stigmatizat, iar uneori nici măcar în propria familie nu găseşte înţelegere şi alinare. De aceea am decis înfiinţarea unui loc în care specialiştii pot ţine legătura şi cu familiile şi cu pacienţii, şi ei între ei, pentru descoperirea acelor terapii de succes care vor permite ulterior reîncadrarea în societate, revenirea în societate a pacientului psihiatric’, a declarat Cristina Elena Dobre.