Ambasadoarea Franţei, Laurence Auer, i-a înmânat, joi, într-un cadru festiv, ‘Ordre des Palmes Academiques’ al Republicii Franceze, în grad de Ofiţer, rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi, Viorel Scripcaru.
Distincţia i-a fost înmânată de ambasadoarea Republicii Franceze în România rectorului UMF ‘Grigore T. Popa’ Iaşi în semn de recunoaştere a efortului depus pentru consolidarea cooperării universitare, ştiinţifice şi culturale între Franţa şi România.
‘Sărbătorim astăzi un profesor şi medic de excepţie, care timp de 35 de ani a lucrat continuu pentru îmbogăţirea şi internaţionalizarea sistemului academic şi ştiinţific românesc prin intermediul medicinei. Domnule Scripcariu, sunteţi profesor şi rector la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi, universitate care a reuşit să se claseze printre cele mai bune în clasamentul naţional al universităţilor româneşti, realizare la care aţi contribuit în mare măsură prin dinamismul dumneavoastră. (…) Aduc un omagiu pentru serviciile deosebite pe care le-aţi adus oraşului Iaşi şi locuitorilor săi, urmându-vă neobosit vocaţia de medic, fiind unul dintre fondatorii Institutului Regional de Oncologie în 2010, unde aţi ocupat funcţia de şef de secţie până în 2016. Trebuie să salutăm angajamentul dumneavoastră constant faţă de studenţii şi cercetătorii dumneavoastră, dar şi contribuţia excepţională la progresele înregistrate în domeniul dumneavoastră de cercetare, care este oncologia, la nivel naţional şi internaţional. (…) Domnule Viorel Scripcariu, pentru contribuţia dumneavoastră la întărirea relaţiilor franco-române, în numele ministrului Educaţiei Naţionale şi în virtutea atribuţiilor care îmi sunt conferite, vă decernez însemnele de Ofiţer în Ordre des Palmes academiques’, a afirmat Laurence Auer.
La rândul său, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi a declarat că este onorat să primească această distincţie din partea Republicii Franceze.
‘Această distincţie reprezintă o mare recunoaştere pentru munca noastră în promovarea valorilor culturale şi academice între Republica Franceză şi România şi sunt mândru că activităţile noastre au fost apreciate la un asemenea nivel. Doresc să mulţumesc Republicii Franceze şi excelenţei sale doamnei ambasador al Republicii Franceze pentru această mare onoare. Sunt profund recunoscător pentru această distincţie şi sunt mândru că suntem parte a unei comunităţi academice şi culturale globale, care împărtăşeşte aceleaşi idealuri şi aspiraţii. Această distincţie este o recunoaştere a acestui spirit de colaborare şi solidaritate, care ne îndrumă în toate eforturile noastre. În egală măsură, este un titlu pe care-l atribui spiritului francofil şi francofon al Universităţii noastre’, a spus Viorel Scripcaru.