AcasăStiri generaleŞeful Statului Major al Apărării participă, la Bruxelles, la reuniunile şefilor apărării...

Şeful Statului Major al Apărării participă, la Bruxelles, la reuniunile şefilor apărării în formatele NATO MC şi EU NATO

Şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, va participa, în perioada 17 – 19 mai, la reuniunile Comitetului Militar al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO MC) şi Comitetului Militar al Uniunii Europene (EU MC), organizate la Bruxelles, în formatul şefilor apărării, reuniuni în cadrul cărora vor fi abordate şi teme privind perspectivele ‘NATO 2030’.

Potrivit unui comunicat al MApN, în cadrul întâlnirii NATO MC, din data de 18 mai, vor fi abordate teme privind perspectivele ‘NATO 2030’, angajamentele operaţionale curente şi planificarea operaţiilor şi misiunilor, concentrarea eforturilor pentru accentuarea aplicării măsurilor de asigurare, precum şi provocările actuale din mediul de securitate.

Pe agenda şedinţei EU MC, din data de 19 mai, sunt înscrise subiecte privind orientările în domeniul apărării din procesul de concretizare a Busolei Strategice, progresul realizat pe dimensiunea securităţii şi apărării UE, inclusiv contribuţia ţărilor membre la structura de forţe şi continuarea misiunilor sub mandatul Uniunii.

Anul acesta, şedinţa coincide cu cea de-a XX-a aniversare a EU MC.

Comitetul Militar al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord este cea mai înaltă autoritate militară a NATO. Pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor apărării se desfăşoară, de regulă, de două ori la sediul NATO din Bruxelles şi o dată într-o ţară membră a Alianţei.

Comitetul Militar al Uniunii Europene reprezintă cel mai înalt forum al Consiliului Uniunii Europene în domeniul Politicii Comune de Apărare şi Securitate şi este constituit din şefii apărării din statele membre. Liderii militari îşi armonizează poziţiile naţionale şi propun cursuri de acţiune în domeniul securităţii comune europene.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks