AcasăStiri generaleIaşi: Bărbat găsit mort, după ce ar fi avut o altercaţie pentru...

Iaşi: Bărbat găsit mort, după ce ar fi avut o altercaţie pentru un loc de parcare

Un bărbat din municipiul Iaşi a murit, joi seară, după ce ar fi avut o altercaţie cu un alt bărbat cu care îşi disputa un loc de parcare, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, Anca Vâjiac.

Potrivit sursei citate, victima are 65 de ani şi a fost găsită decedată de unul dintre vecinii săi.

‘Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Urbană Iaşi au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112 de către un bărbat, care le-a spus că vecinul său este inconştient în curtea locuinţei. Ulterior, cadrele medicale au constatat decesul persoanei. De asemenea, din verificări a rezultat că persoana decedată a avut anterior un conflict cu un conducător auto din cauza unui loc de parcare’, a afirmat Vâjiac.

Bărbatul cu care victima ar fi intrat în conflict este un cetăţean dintr-o ţară arabă, pe care poliţiştii l-au ridicat pentru a-l audia.

‘De precizat este faptul că acest conducător auto a fost condus de către poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Urbană la sediul Poliţiei pentru verificări. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă necropsia pentru stabilirea cauzei decesului bărbatului’, a precizat oficialul IPJ.

Cadrele medicale care au intervenit la faţa locului au aplicat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat.

‘Am avut un apel în dispeceratul medical 112 pentru o persoană devenită inconştientă într-un loc public, o parcare, în condiţiile unei altercaţii cu o a doua persoană. A ajuns acolo echipajul de terapie intensivă SMURD, a găsit bărbatul de 65 de ani în stare de inconştienţă, în stop cardio- respirator. A efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, fără răspuns. A fost declarat decesul’, a afirmat coordonatorul UPU- SMURD Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu. AGERPRES / (A – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks