Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase ‘Sfânta Parascheva’ Iaşi, dr. Florin Roşu, a anunţat că, începând cu data de 6 ianuarie, va fi suspendat programul de vizită în unitatea medicală, menţionând că în prezent sunt internaţi 98 de pacienţi cu afecţiuni virale ale aparatului respirator, printre care 22 de copii.
Potrivit sursei citate, aproape o treime dintre pacienţii adulţi se află sub tratament şi îngrijire pentru gripă.
Investigaţiile efectuate în laboratorul de biologie moleculară al spitalului au confirmat prezenţa virusului gripal. Ceilalţi pacienţi au testul confirmat pentru SARS-CoV-2 şi viroză cu virus respirator sinciţial, iar comorbidităţile, vârsta sau chiar forma mai gravă dezvoltată au impus luarea deciziei de tratament în regim de spitalizare, a arătat medicul.
Dr. Florin Roşu a informat totodată că 13 din cei 22 de copii internaţi au fost deja confirmaţi cu virusul gripal, 5 sunt în investigaţii medicale, iar 3 au dezvoltat complicaţii precum pneumonia.
‘Sfârşitul de an şi primele zile din anul în care abia am trecut ne confirmă faptul că traversăm un episod epidemiologic din punct de vedere al afecţiunilor virale care se poate transforma într-o epidemie. În Spitalul Clinic de Boli Infecţioase ‘Sf. Parascheva’ Iaşi avem toate resursele necesare, din punct de vedere al personalului, medicaţiei, al serviciilor necesare pentru a îngriji în cele mai bune condiţii pacienţii care dezvoltă aceste afecţiuni. În plus, luăm toate măsurile pentru protejarea acestora’, a explicat dr. Florin Roşu.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase a declarat totodată că începând cu data de 6 ianuarie va fi suspendat programul de vizită în cazul aparţinătorilor.
‘Ştim că atât pacienţii, cât şi aparţinătorii doresc să îşi vadă persoanele dragi, însă am luat această decizie pentru a evita răspândirea afecţiunilor virale care au un grad mare de contagiozitate. Această măsură temporară se aplică pe fondul de risc epidemiologic determinat de creşterea accelerată a numărului de cazuri cu infecţii de căi respiratorii: gripă, virus respirator sinciţial, COVID-19, cât şi alte boli infecto-contagioase. Rudele, apropiaţii pot lua legătura cu persoanele dragi vorbind cu aceştia la telefonul personal, iar pentru relaţii despre starea de sănătate a pacienţilor sunând la numărul de telefon al spitalului urmat de interiorul pavilionul unde aceştia au fost internaţi’, a menţionat dr. Florin Roşu.