Medicii de la Spitalul pentru Copii ‘Sfânta Maria’ din Iaşi depun toate eforturile pentru a-l salva pe băiatul de 16 ani electrocutat vineri seara, acesta fiind supus unei prime intervenţii chirurgicale.
Coordonatorul Unităţii Funcţionale de Arşi, din cadrul Spitalului pentru Copii, dr. Sidonia Susanu, a declarat că băiatul se află la terapie intensivă cu diagnosticul de electrocuţie, arsură de grad III pe 80% din suprafaţa corporală, arsură de căi aeriene inferioare, şoc postcombustiţional, după ce acesta a căzut de pe o pasarelă pietonală din cartierul Manta Roşie pe firele electrice de înaltă tensiune, iar mai apoi pe o locomotivă.
Imediat după internarea în spital, băiatul a fost dus în sala de operaţie, unde i s-a efectuat prima intervenţie chirurgicală.
‘Din fericire, nu prezintă leziuni traumatice asociate, însă leziunile de electrocuţie s-au produs prin toate cele trei mecanisme posibile: pasaj direct al curentului electric, arc electric şi flacără electrică. Imediat după internare s-au continuat terapiile de menţinere a funcţiilor vitale şi tratamentul şocului postcombusţional. Colegii medici de la ATI au iniţiat concomitent terapii de epurare extrarenală precoce. Copilul a fost admis în sala de operaţii, s-a efectuat o primă intervenţie chirurgicală de excizie parţială a zonelor de arsură, pansament cu presiune negativă. În prezent copilul este in serviciul ATI, în stare generală gravă, intubat orotraheal, asistat respirator mecanic. Prognosticul de supravieţuire se menţine deocamdată rezervat’, a explicat dr. Sidonia Susanu.