Acasă652Iaşi: Ministrul Sănătăţii declară că se reevaluează capacitatea de terapie intensivă

Iaşi: Ministrul Sănătăţii declară că se reevaluează capacitatea de terapie intensivă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, la Iaşi că în prezent se reevaluează capacitatea de la terapie intensivă atât la nivel local, cât şi regional. ‘În acest moment reevaluăm ceea ce înseamnă capacitatea de terapie intensivă şi ce înseamnă evoluţie pe plan local şi arealul zonal – zona de nord-est, zona de nord-vest. Avem un număr de paturi ATI de rezervă pe care îl adaptăm, dar paturile de rezervă sunt pentru patologia COVID şi non COVID, iar noi îl adaptăm pentru patologia non COVID’, a spus ministrul Sănătăţii. Potrivit acestuia, extensia paturilor de terapie intensivă se face pe paturile existente în secţiile sau clinicile de Anestezie şi Terapie Intensivă, dar şi la paturile care pot asigura terapie cu oxigen. ‘În contextul în care avem atât ca şi evoluţie locală şi avem şi disponibilitatea dotării, repartizarea personalului din judeţul respectiv sau de la nivel naţional, atunci putem să ne adaptăm la fiecare regiune în parte. Avem un număr de paturi de ATI de rezervă pe care le adaptăm’, a precizat Nelu Tătaru. Ministrul a menţionat că în următoarele zile se vor distribui în teritoriu 3.000 de concentratoare de oxigen individuale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks