Secţia de oncologie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sf. Maria’ din Iaşi va fi dotat cu un aparat pentru mixarea citostacelor, unic în România, după ce părinţii unui copil care nu a supravieţuit cancerului au decis să doneze fondurile strânse pentru tratamentul acestuia, a informat, joi, Organizaţia Salvaţi Copiii România, într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, părinţii unui copil care nu a supravieţuit unei forme agresive de cancer, Călin Mihai, au decis să doneze fondurile strânse pentru tratamentul acestuia pentru ca alţi copii bolnavi să aibă cât mai repede după diagnostic şansa unui tratament adecvat, astfel că Spitalul pentru Copii ‘Sf. Maria’ din Iaşi, cu susţinerea Salvaţi Copiii, va fi dotat cu primul aparat pentru mixarea citostaticelor din România, în valoare de 120.000 de euro.
Fondurile provin integral din donaţiile făcute pentru salvarea lui Călin Mihai, părinţii acestuia fondând şi o asociaţie ce promovează îmbunătăţirea calităţii actului medical în domeniul oncologiei pediatrice din România.
‘Şi pentru că Dumnezeu a fost bun şi ne-a ajutat să adunăm fondurile care erau necesare pentru Călin Mihai, am decis să sponsorizăm achiziţionarea echipamentului de mixare a citostaticelor, iar cu restul 98.129 EUR rămaşi am format Asociaţia Conventus Mirabilis*. Ne dorim ca Salvaţi Copiii România să ne fie alături, pentru a putea crea o parte din condiţiile şi tratamentul de care a beneficiat Călin Mihai în Franţa pentru copiii afectaţi de cancer care se regăsesc în saloanele Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii ‘Sf. Maria’ din Iaşi’, au spus părinţii, citaţi în comunicat.
În anul 2020, pentru care există date centralizate, medicii de familie au declarat 443 de cazuri noi de îmbolnăvire prin tumori maligne la copii, ceea ce reprezintă 1,03% din totalul cazurilor noi declarate pe ţară, potrivit sursei citate.
Din anul 2010, Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat 105 unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele ţării, cu peste 1.020 de echipamente vitale, investind peste 8.500.000 de euro.
Salvaţi Copiii va dota cu echipamente performante, până la sfârşitul acestui an, 55 de unităţi medicale, în scopul asigurării supravieţuirii şi tratamentului adecvat pentru zeci de mii de copii. Echipamentele vor ajunge în spitale din judeţele: Argeş, Botoşani, Braşov, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Mehedinţi, Sibiu, Timiş şi Tulcea, precum şi în Bucureşti.
‘Dotarea secţiilor de pediatrie cu aparatură medicală performantă este una dintre priorităţile majore ale Organizaţiei Salvaţi Copiii România. Este crucial să avem secţii dotate, astfel încât copiii să aibă acces la cel mai bun tratament, imediat, pentru că orice zi în plus poate face diferenţa reală dintre viaţă şi moarte. Cazul lui Călin-Mihai este unul dramatic, dar o dramă pe care părinţii îndureraţi au transformat-o în speranţă pentru alţi copii care primesc cel mai dur diagnostic. Generozitatea lor este de neegalat şi ne onorează’, a declarat preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, citată în comunicat.
Totodată, Salvaţi Copiii România a început şi un proces amplu de reabilitare a Blocului Operator şi a Secţiei de Terapie Intensivă ale Maternităţii Polizu, din cadrul Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ‘Alessandrescu- Rusescu’. În Secţia de Terapie Intensivă şi Blocul Operator ajung anual aproximativ 8.000 de paciente pentru intervenţii chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut până la patologii din sfera oncologică. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)