Un spaţiu de joacă prietenos şi primitor, care a fost amenajat în zona de aşteptare din holul de la intrarea în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sfânta Maria’, a fost inaugurat, vineri, de Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald.
Preşedinta Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald, Amalia Năstase, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că acesta este un nou proiect pus pe ‘harta Binelui’ la Iaşi.
‘Noi credem că familia poate fi implicată în vindecarea copilului, cu un impact extraordinar de important. Atunci când familia este liniştită, când copilul este distras de la tot ceea ce înseamnă probleme medicale cu ajutorul desenelor, poveşti sau locuri de joacă, copilul se poate vindeca mai repede decât dacă se află într-un mediu stresant. Indiferent cât de frumos este un spital, un spital rece pentru un copil înseamnă o traumă. Şi atunci intervenim fie cu echipe de psihologi care învaţă echipele medicale cum să comunice cu familia în aşa fel încât să o implice în tratamentul copilului, fie prin locuri de joacă, cărţi pentru copii’, a spus Amalia Năstase.
Aceasta a declarat totodată că deşi numărul medicilor şi al personalului medical este copleşit de numărul mare al pacienţilor, la Iaşi s-a strâns o comunitate de oameni ai faptelor bune care împreună cu ONG-urile dau ‘forţă Binelui’.
Managerul Spitalului pentru Copii ‘Sf Maria’, Alina Belu, a declarat că pe holul de la intrarea în spital nu va fi amenajat doar un loc de joacă pentru copii.
‘Vor fi imagini de desene animate sau imagini specifice copilului. Vor mai fi autocolante cu şotron pe pardoseală, două televizoare pe care vor rula desene animate. Astfel vom crea un mediu prietenos copilului, pentru a nu crea o stare de stres suplimentară în momentul în care pacientul vine către noi. Încercăm să facem pas cu pas un loc mai bun, un loc mai frumos, mai prietenos, un loc de care copiii să nu fie speriaţi. Prin intermediul acestei fundaţii am reuşit să facem un pic mai bine pentru ei’, a declarat Alina Belu.
Aceeaşi fundaţie a amenajat în curtea spitalului, din luna mai 2022, o casă cu 19 camere în care pot locui aparţinătorii copiilor internaţi, în perioada spitalizării acestora.