O echipă de medici şi specialişti de la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’ din Iaşi a efectuat o intervenţie chirurgicală în urma căreia o femeie în vârstă de 60 de ani a primit o a doua şansă la viaţă, după ce i-a fost extirpată o tumoră de 6 centimetri.
Echipa medicală a fost coordonată de dr. Lucian Eva, care este şi managerul spitalului.
Acesta a declarat pentru AGERPRES că femeia în vârstă de 60 de ani a ajuns în stare gravă la spital din cauza formaţiunii tumorale voluminoase care s-a dezvoltat la baza creierului, în apropierea hipofizei.
Intervenţia chirurgicală a fost una laborioasă şi a fost efectuată cu ajutorul tehnologiei de ultimă generaţie achiziţionată de spital în ultimii ani.
‘Intervenţia a fost laborioasă, dar fără complicaţii, s-a efectuat o rezecţie completă a leziunii. Astfel de cazuri cu tumori aşa mari sunt rare. Tumora a fost una impresionantă atât prin mărime, cât şi prin poziţia ei, în zona frontală, la baza creierului, lucru provocator pentru întreaga echipă medicală. Aceasta a crescut într-o zona a creierului ce determină personalitatea, fiind şi tangentă a nervilor optici, glandei hipofize şi arterelor carotide ce hrănesc creierul’, a explicat dr. Lucian Eva.
Medicul a spus că postoperator pacienta a avut o evoluţie bună, dar cu complicaţii hormonale tranzitorii din cauza proximităţii tumorii faţă de glanda hipofiză.